Deschiderea unei pagini de Internet, în ultimii ani, a devenit din ce în ce mai riscantă. Dincolo de carderii vâlceni care pândesc la orice cotitură, dincolo de băieții ăia curioși de la NSA, dați în gât de Snowden, spațiul virtual dă pe dinafară de politicware. Din nefericire, filtrele browserelor nu te avertizează, încă, atunci când, din greșeală, te repezi ca prostul spre pagini din astea care ar putea afecta emoțional suflete mai sensibile. Încercând să afli ce mai face dreapta românească sau ce viziuni asupra vieții are stânga, dai peste copii mari scăpați de-acasă la înjurături pentru care părinții i-ar fi pedepsit cu zeci de ani de claustrare în debaraua înghesuită a familiei. Oricât de crudă și depășită vi s-ar părea o astfel de pedeapsă, ea ar fi fost binevenită în multe cazuri. Închipuiți-vă că Mihail Neamțu ar fi avut niște părinți cu adevărat iubitori: astăzi omul n-ar mai fi fost în pericol de orbire și, oricum, n-ar fi avut acces la net, ispășindu-și pedeapsa de o jumătate de secol pentru ultima ieșire necontrolată din adolescență.

Pe Facebook ești oarecum ferit de imixtiunea politicienilor www în viața ta. Poți alege să nu-i urmărești, să nu le fii prieten, să nu dai like paginilor lor. Poți, la o adică, să-i blochezi total, în speranța că nu vi se vor intersecta niciodată magistralele de mare viteză. Dar – căci există și un dar – izolarea aceasta de oameni dăunători este doar o iluzie. Mereu se va găsi un binevoitor care să le preia status-ul și să-l popularizeze. Există chiar publicații care din asta trăiesc: din transformarea status-urilor de Facebook în știri cărora încearcă să le dea răspândire națională.

Pe vremuri, când băieții școliți ai politicii, reprezentanții generației visate și așteptate de toată intelighenția nației, aveau accesul la Internet restricționat de părinți responsabili, care nu doreau ca odraslele lor să se t