Şeful Postului de poliţie Porumbeşti, agentul principal Gabriel Aron, pare să fi uitat de care parte a baricadei trebuie să se situeze în lupta împotriva infractorilor. Omul legii apare zâmbitor în compania unui cunoscut contrabandist din Porumbeşti, Robert Simon, şi a unui alt individ pe nume Sebastian Pop. Se pare că poza a fost făcută anul trecut, într-o staţiune turistică din Germania, unde cei trei şi-au petrecut împreună concediul şi a fost postată pe Facebook de Sebastian Pop. Robert Simon a intrat de câţiva ani în vizorul autorităţilor pentru implicarea sa în contrabanda cu ţigări ucrainene, însă a reuşit până acum să scape ca prin urechile acului. În schimb, n-a scăpat din dosarul reglării mafiote de conturi care a avut loc în iunie 2008 în Carei, fiind trimis în judecată pentru tâlhărie, alături de alţi contrabandişti notorii din zona Halmeu- Porumbeşti. Când legea îmbrăţişează contrabanda
În mod normal, un poliţist, cum este cazul şefului de post din comuna Porumbeşti, agentul principal Gabriel Aron, ar trebui să fie tot cu ochiul pe cei care încalcă legea, în special pe contrabandişti, dată fiind poziţionarea geografică a localităţii. Probabil taman din acest motiv poliţistul Gabriel Aron a decis să stea cu ochii pe contrabandistul Robert Simon din Porumbeşti. Şi nici nu oricum, ci îmbrăţişându-l prieteneşte pe o terasă. Potrivit unor surse din Porumbeşti, poliţistul şi contrabandistul, alături de o a treia persoană pe numele său Sebastian Pop, nu se îmbrăţişează prieteneşte oriunde, ci taman într-o staţiune situată pe malul unui lac din Germania. Aici şi-ar fi petrecut în vara anului trecut concediul poliţistul Gabriel Aron, contrabandistul Robert Simon şi numitul Sebastian Pop, afirmă aceleaşi surse. O a patra persoană i-a imortalizat pe cei trei în timp ce se îmbrăţişează prieteneşte, iar Sebastian Pop a postat drăgălaşa fotografie pe contul său