O să-mi reprim instinctul imbecil de a spune: ,,Na Europa!!! Mai zi ceva acum când ne bagă China în seamă!!”. Recomand tuturor să se abţină deşi pentru unii ar putea părea un gest la fel de evident precum imersiunea degetului fript de ţigară în apă rece sau unt. Am avea tot dreptul să le arătăm un mare deget mijlociu ,,prietenilor” noştri din vest acum când se pare că ne putem baza pe China. Tocmai când am vrut să ridic degetul în aer mi-am dat seama însă că de fapt facem aceeaşi greşeală milenară, sărim dintr-un sponsor în altul precum o practicantă a celei mai vechi meserii. Dacă deschidem cartea de istorie a României, la orice pagină, o să vedem că am sărit, în ultimii 1.000 de ani, din imperiu în imperiu pentru a ne lepăda de imperiul anterior. Ca să scăpăm de polonezi ne slugăream cu ungurii, ca să scăpăm de unguri ne-am dat cu turcii, ca să scăpăm de turci ne-am supus ungurilor, ca să scăpăm de toţi ne-am băgat slugi ruşilor, apoi austriecilor şi ca să scăpăm de ăştia ne-am dat cu francezii apoi cu nemţii apoi cu ruşii şi după 89 cu americanii si cu UE. Acum se pare că vrem să testăm un alt organ statal ce pare mai potent decât UE, China. Nu am face oare decât să lingem mâna celui mai puternic pentru moment? Nu acţionăm oare sub forţa oarbă a unui instinct fenomenal de a abandona fostul stăpân atunci când se iveşte unul mai tare? Rămâne de văzut. În tot acest exerciţiu milenar de salturi oportuniste de sub jugul unuia în braţele altuia am uitat însă ce înseamnă demnitatea şi interesul naţional pe termen lung şi ne-am obişnuit să căutăm salvarea în vorbele mieroase ale altora.

Privind la rece, noi nu am aderat la UE şi la valorile ei, noi am căutat scăpare la UE şi un stăpân nou care să ne dea nişte firimituri dacă îl slugărim frumos. Poate să ne şi bată numai să ne lase să ne porcăim cum vrem noi între noi şi să ne scape din când în când firimiturile prom