Un individ pe nume Kurt Abdulaziz a fost săltat, ieri, de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă. Arabul a fost prins în flagrant delict cu o tranşă de 80.000 de euro, bani destinaţi „ungerii” unor magistraţi români. Conform procurorilor, aceasta era doar o tranşă dintr-un total de 250.000 de euro, preţul total al eliberării unui compatriot arestat pentru evaziune fiscală în Dosarul privind „Mafia cărnii”.
Abdulaziz a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii solicitând Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile, pentru trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie - noiembrie, Kurt Abdulaziz a pretins, de mai multe ori, de la o persoană suma de 250.000 de euro, spunând că are influenţă asupra unor procurori şi judecători şi i-ar putea determina să dispună soluţii favorabile unui prieten al acesteia. „Persoana pentru care inculpatul promisese că va interveni este cercetată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală. Pretinderea sumei de 250.000 de euro a fost făcută în schimbul promisiunii de punere în libertate şi a dispunerii unei soluţii de netrimitere în judecată“, a precizat DNA.
Un individ pe nume Kurt Abdulaziz a fost săltat, ieri, de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă. Arabul a fost prins în flagrant delict cu o tranşă de 80.000 de euro, bani destinaţi „ungerii” unor magistraţi români. Conform procurorilor, aceasta era doar o tranşă dintr-un total de 250.000 de euro, preţul total al eliberării unui compatriot arestat pentru evaziune fiscală în Dosarul privind „Mafia cărnii”.
Abdulaziz a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii solicitând Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile, pentru trafic de influe