Au mai rămas 11 zile până la startul Campionatul Mondial, iar Gheorghe Tadici a început să „sudeze“ echipa pentru acest turneul final. Primele două jocuri de verificare din seria de cinci, pe care şi le-a trecut în program până la startul competiţiei din Serbia, au fost cu Danemarca.
În ambele partide, România a început tare şi a condus chiar la diferenţe considerabile, de 4-5 goluri, dar de fiecare dată a terminat benzina mai devreme şi a pierdut. În prima partidă, disputată la Sondenborg, România a cedat cu 23-22, iar la Horsens, a pierdut cu 26-21. Pe parcursul celor 120 de minute, Tadici a utilizat doar într-un sfert formula de bază, cu care probabil va începe şi împotriva Tunisiei la Mondiale, respectiv Ungureanu (portar) – vrânceanca Vali Elisei Ardean şi Nechita (extreme), Manea (pivot), Neagu, Brădeanu şi Ţăcălie (linia de 9 metri).