Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prigoană, te-ai lins pe bot de murăturile lui Bahmu! Adriana s-a făcut femeie de afaceri şi nu mai stă la cratiţă

Publicat in Libertatea, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) s-a decis! Anul acesta nu i-a mai pus lui Silviu Prigoană celebrele murături cu care l-a cucerit în urmă cu 12 ani. Şi pentru că, mai nou, este şi femeie de afaceri, Adriana nici nu-i mai găteşte. Prin urmare, soţul ei s-a văzut nevoit să-şi angajeze doi maeştri bucătari.

Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană au revenit sub acelaşi acoperiş de câteva luni bune, pentru a cincea oară de când formează un cuplu, însă această împăcare a adus schimbări radicale în vila lui Silviu Prigoană. Vedeta Antenei 2 a renunţat să mai fie o gospodină desăvârşită şi s-a axat pe viaţa profesională.

Astfel, pe lângă emisiunea “Începe Bahmu”, ea şi-a deschis un atelier de croitorie şi un butic în centrul Bucureştiului: “Nu i-am mai pus lui Silviu murături anul acesta. Nu am avut timp. Nici nu mai gătesc aşa des cum făceam odată, s-au dus vremurile acelea. Doar uneori, rar, fac mâncare împreună cu cei doi copii ai noştri. În rest, nu am timp, iar Silviu ştie şi el să gătească. Aştept să-mi pregătească el micul dejun acum. Silviu a angajat doi bucătari care ne răsfaţă cu ce dorim. Acum am treabă, mă ocup de firmă, de emisiune”, ne-a declarat Adriana Bahmuţeanu.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum o ora
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 52 minute
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 3 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum 32 minute
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum o ora
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 4 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Vreme rea în câteva localităţi din Bacău. Zonele intră sub Cod portocaliu de vijelii şi de grindină

Mediafax acum o ora
Autorităţile au emis avertizare Cod portocaliu, între orele 12.20 şi 13.30. Vor fi averse torenţiale care vor acumula peste 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină, anunţă ISU Bacău. Sunt vizate zo

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

Vremea

București
acum

33°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/26°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°