Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China alege România ca cel mai important pilon din Europa Centrală

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Premierul chinez, Li Keqiang a ținut ieri un discurs instoric în Parlamentul României, în prezența deputaților și a senatorilor, dar și a președinților consiliilor județene și a primarilor reședințelor de județ. Oficialul chinez a anunțat, în mod oficial, construirea unei relații speciale cu România, care va constitui o punte de legătură, “un pilon”, de cooperare nu numai cu Europa Centrală și de Est, cu chiar cu Uniunea Europeană. Acesta a menționat în pledoaria sa, istoria cooperării pe plan economic, dar și cultural, anunțând încheierea unor acorduri comerciale, primul de anvergura fiind pus în aplicare chiar de anul viitor: importul de 5000 de vite, iar în următorii 10 ani se va ajunde la un număr de aproape 3 milioane de vite, porci și oi. Oficialul de la Beijing a comparat relațiile dintre cele două țări cu un vapor foarte mare, care are în acest moment vânt prilenic în acest moment ce traversează oceane pentru a ajunge la destinație.

“E prima mea vizita in Europa de cand am preluat functia de premier.Nu e prima mea vizita in Romania. Acum 20 de ani am mai vizitat tara dvs. Cu toate ca atunci tara dvs a suferit schimbari importante, programul vizitei mele nu a fost schimbat. Asta dovedeste ca indiferent de schimbarile pe plan international si cele politice, prietenia dintre popoarele noastre nu se schimba niciodata. Am fost surprins de schimbarile din tara dvs, mai ales in contextul crizei international”, a declarat premierul Li Keqiang. În acest context, oficialul chinez a dezvăluit faptul că prețedintele Senatului, Crin Antonescu i-a promis că-i va face o surpriză: întâlnirea cu un prieten de acum 20 de ani al primului-ministru chinez, din perioada când acesta a vizitat pentru prima dată România, fiind vorba despre un senator al țării noastre. “România și poporul roman au manifestat harnicia și înțelepciunea manifestându-se ca un tigru european din Europ

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 23 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 10 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 10 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°