Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul a început sărăcirea uraniului

Publicat in Catavencii, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

SUA și aliații săi s-au înțeles cu Iranul în problema nucleară. Astfel, iranienii au fost de acord să înceteze îmbogățirea uraniului, însă doar dacă americanii încetează să le mai numească țara Irak.

Zeci de mii de manifestanți au ieșit pe străzile din Kiev pentru a protesta împotria deciziei Ucrainei de a se îndepărta de Uniunea Europeană. Ai zice că, după ce a jucat rolul nevestei bătute de atîtea ori, Ucraina s-a învățat minte. Totuși, ca de fiecare dată, continuă să se întoarcă acasă la Rusia.

Autoritățile din statul american Wisconsin au anunțat că iarna aceasta vor da cu brînză pe străzi ca să împiedice formarea gheții și poleiului. Și autoritățile din România au luat în calcul această posibilitate, dar au renunțat rapid după ce și-au dat seama cîți oameni, care vor sta în mijlocul drumului și vor linge asfaltul, ar muri loviți de mașini.

Qatar-ul a construit, pentru Cupa Mondială din 2022, un stadion care seamănă suspect de mult cu un vagin. Desigur, e destul de greu să găsești un model atunci cînd construiești un vagin în care pot intra 45.000 de oameni. Totuși, gurile rele spun că mai multe dive de la noi și-au oferit serviciile.

Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Harvard, studenții care copiază mai mult la examene au mai multe șanse să se angajeze la stat. Asta explică tot. Inclusiv ce trebuie să faci ca să ajungi premier.

Primăria din Amsterdam a demarat un program inedit prin care îi plătește în bere pe boschetari ca să măture străzile. A încercat și Primăria din București să facă ceva inedit odată, le-a interzis să mai bea muncitorilor care astupă gropi. Ajunseseră să-și facă treaba așa de bine că programul a trebuit să fie oprit.

SUA și aliații săi s-au înțeles cu Iranul în problema nucleară. Astfel, iranienii au fost de acord să înceteze îmbogățirea uraniului, însă doar dacă americanii încetează

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 56 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 54 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 56 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 42 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 23 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°