Scris de T. Ex. - Cine spune că fotbaliştii nu ştiu să joace rugby, iar rugbiştii fotbal… se înşeală. Băieţii de la ASU Politehnica Timişoara şi cei de la RCM Timişoara se vor confrunta, sâmbătă, într-o sesiune de sport cu totul specială, pentru o cauză nobilă. Campionii de la RCM vor juca fotbal, iar alb-violeţii rugby.
Fotbaliştii de la ASU Politehnica Timişoara se antrenează de zor cu tehnicianul de la RCM Timişoara, Dannie de Villiers, care îi va învăţa pe alb-violeţi tainele rugby-ului. În paralel, Paul Codrea are sesiune de antrenamente cu greii de la RCM pentru a le pasa din tehnica fotbalului. Totul pentru ca sâmbătă, de la ora 16:00, pe „Ştiinţa”, cele două formaţii timişorene să se întâlnească într-o competiţie deosebită pentru o cauză nobilă: strângerea de fonduri pentru deschiderea unui centru pentru copii cu probleme de adaptare, cu autism sau sindrom Down.
„Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, în colaborare cu ASU Politehnica și RCM Timișoara și-au dat mâna pentru un eveniment inedit, menit să smulgă zâmbete iubitorilor de sport, dar și să aducă o rază de fericire copiilor cu dificultăți”, spun reprezentanţii Druckeria.
Înfruntarea dintre rugbişti şi fotbalişti va fi împărțită în trei reprize cu totul diferite. Se va începe cu o repriză de rugby cu reguli simplificate. Apoi terenul va fi gazda jocului de fotbal. Ultima reprezentanţie va fi o demonstrație de football-tag, joc prezentat în premieră la Timișoara, și care se constituie dintr-o combinație între cele două discipline.
„Cei prezenți la meci au ocazia să facă donații pentru tradiționala Acțiune de Crăciun organizată de Druckeria. O parte a fondurilor strânse se vor îndrepta spre înființarea Centrului de Zi „Copii și Zâne”, de care ar urma să beneficieze micuții cu tulburări legate de autism, sindrom Down și alte deficiențe de adaptare. În acest sens, se încearcă obțin