Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine nu cunoaşte procedura parlamentară: Gurzău sau Uioreanu?

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Un deputat democrat liberal şi un fost deputat liberal se acuză reciproc că nu cunosc sau „că se fac că nu cunosc“ procedura parlamentară.

Deputatul democrat liberal, Adrian Gurzău, consideră că preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, „se face“ că a uitat procedura parlamentară, pentru că acesta a organizat o întâlnire pe tema bugetului, deşi termenul în care se puteau depune amendamente a „expirat“ încă de săptămâna trecută. Gurzău se referă la întâlnirea lui Uioreanu cu parlamentarii de Cluj, care a avut loc luni, pe tema bugetului pentru 2014 şi a proiectelor clujenilor, unde au fost şi câţiva absenţi.

„Domnul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, dintr-o dorință excesivă de a-și face imagine pe spatele oricui, a organizat cu fast o întâlnire la care, parlamentarii clujeni erau invitați să li se prezinte proiectele prioritare ale județului, care trebuie susținute la dezbaterea din Parlamentul României, privind legea bugetului de stat pe anul 2014. În condițiile în care termenul maxim de depunere a amendamentelor la grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat a fost vineri, 22 noiembrie, ora 12, domnul fost deputat, Horea Uioreanu, se face că nu își mai amintește procedura parlamentară și organizează această întâlnire după 4 zile după termenul legal de depune a amendamentelor“, spune Adrian Gurzău.

Deputatul democrat liberal mai precizează că personal a depus în termen peste 50 de amendamente la Legea Bugetului de Stat pe 2014, pentru sprijinirea unor obiective din județul Cluj, care au nevoie urgentă de finanțare de la bugetul național.

„Domnul Horea Uioreanu consideră despre sine că, după noua Lege a Descentralizării dânsul nu va deveni numai baron peste județe ci chiar baron peste parlamentari însă îl asigurăm că fiecare dintre noi cunoaște prioritățile acestui județ, important este însă să ne și bate

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Câți romani trăiesc în străinătate

Adevarul acum 2 ore
Astăzi, la ora 22.00, ora României a fost deschisă prima secţie de votare pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă. Peste un milion de cetățeni români sunt așteptați la urne în diaspora.

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 46 minute
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Un ucrainean de 21 de ani a fost inculpat pentru incendiul de la casa premierului britanic Keir Starmer

Adevarul acum 50 minute
Poliția britanică a anunțat că un ucrainean în vârstă de 21 de ani a fost acuzat de incendiere în urma unei anchete antiteroriste privind o serie de incendii în Londra, inclusiv la locuința privată a prim-ministrului Keir Starmer.

George Simion, primit cu entuziasm de românii din Bruxelles. Au ieșit în stradă „să îl vadă pe viitorul președinte”

Cancan acum 42 minute
Turneul european al lui George Simion, candidatul AUR la Președinția României, a continuat – joi – la Bruxelles cu întâlniri cu responsabili europeni, dar și cu reprezentanții comunității românești din Belgia, potrivit unui comunicat de presă al for

MAE, atenţionare de călătorie pentru Bulgaria. Transportul public de suprafață se oprește complet în capitala Sofia

Adevarul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunță cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria despre faptul că sindicatele din domeniul transportului public metropolitan de la Sofia vor desfăşura activităţi de protest

Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Salyukov, potrivit unui decret emis joi de Kremlin, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, informează AFP. Oleg Salyukov a fost numit

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

Vicepreşedintele JD Vance va participa la slujba inaugurală a Papei Leon. Zelenski ar putea veni şi el

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

vin.

7°/10°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/19°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/15°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/20°
lun.

10°/20°