Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În căutarea materiei întunecate: O nouă sondă europeană încearcă să îi descopere secretele

Publicat in Romania TV, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Sonda europeană Gaia va fi lansată pe 19 decembrie pentru a monitoriza aproximativ 1 miliard de stele şi pentru a descoperi secretele materiei întunecate.

Sonda Gaia, care va alcătui, totodată, o hartă în 3D ce va include circa 1 miliard de stele, va revoluţiona ştiinţa astronomiei, afirmă oamenii de ştiinţă, care au anunţat cu această ocazie pornirea cronometrului oficial de dinainte de lansare, scrie Mediafax.

Gaia, o sondă spaţială cu o greutate de două tone, a fost construită cu un buget de un miliard de euro şi va fi lansată pe 19 decembrie cu ajutorul unei rachete ruseşti Soyuz, de la Centrul spaţial european din Guyana franceză.

Misiunea Gaia, care va avea o durată de cinci ani, are următoarele obiective principale: descoperirea unor corpuri cereşti până acum necunoscute, inclusiv stele care explodează, dar şi a unor planete care orbitează în jurul altor stele şi a asteroizilor.

Gaia va monitoriza sute de milioane de stele din galaxia noastră, Calea Lactee, cu o precizie până acum neegalată. Potrivit oamenilor de ştiinţă europeni, Gaia va aduce o serie de indicii preţioase despre misterioasa materie întunecată şi despre energia întunecată.

Gaia va opera dintr-un punct staţionar, aflat la 1,5 milioane de kilometri de Terra, cunoscut sub numele de "Punctul Lagrange L2".

Situată în acel punct, caracterizat prin faptul că Terra se află între Soare şi L2, Gaia se va afla într-o zonă perfectă de unde va putea să monitorizeze o zonă vastă din Univers.

Pe măsură ce Gaia efectuează o rotaţie lentă în jurul propriei axe, două telescoape vor scana Universul cu ajutorul celor mai mari camere digitale trimise vreodată în spaţiu.

Datele obţinute de Gaia vor fi suficient de numeroase pentru a umple 30.000 de CD ROM-uri.

Misiunea Gaia îl are ca principal coordonator pe Gerry Gilmore, profesor la Universitatea Cambridge d

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum o ora
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Klaus Iohannis: Astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ne vom concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el afirmând că în cadrul şedinţei, se vor concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a U

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

La ce analize gratuite vor avea acces românii neasigurați. CNAS a anunțat modificări pentru mai multe boli grave

Ziare.com acum o ora
Românii neasigurați vor avea acces la analize gratuite pentru câteva boli grave. Femeile însărcinate vor beneficia și ele de o analiză importantă, chiar dacă nu au venituri. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat modificările la contract

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 3 ore
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°