Deşi judeţul Olt s-a aflat sub atenţionare de Cod Galben de ninsori încă de marţi seara, circulaţia rutieră nu a fost afectată de zăpada căzută. Cu toate acestea, reprezentanţii autorităţilor au precizat că sunt pregătiţi să intervină, în cazul în care situaţia o va cere.
Primii fulgi de nea au început să cadă marţi seara, pe raza judeţului, odată cu intrarea în vigoare a avertizării de ninsori şi viscol. Codul Galben de ninsori şi viscol s-a prelungit până miercuri seara, la ora 21.00, Administraţia Naţională de Meteorologie arătând că şi în noaptea de miercuri spre joi vor fi înregistrate temperaturi negative în toată ţara. În acest interval, în vestul şi sudul Olteniei a nins în cantităţi ce au depăşit local 10 litri pe metrul pătrat, depunându-se strat nou de zăpadă.
Cu toate acestea, reprezentanţii ISU au precizat că nu au fost înregistrate evenimente deosebite, în ciuda cantităţii importante de zăpadă care a căzut pe teritoriul judeţului Olt.
„Din datele centralizate de Centrul Operaţional al ISU Olt, la ora 11.00, se circula în condiţii de iarnă pe toate drumurile judeţene şi drumurile naţionale care tranzitează judeţul şi nu erau localităţi nealimentate cu energie electrică”, a precizat plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
El a adăugat că au fost anunţate şi firmele de deszăpezire şi instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă produse de ninsori şi viscol, pentru a fi pregătite în cazul producerii unor evenimente deosebite.
„Suntem pe baricade”
Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Slatina au asigurat că nu vor exista probleme privind traficul rutier, cauzate de ninsoare. Adrian Motorga, şeful SDN Slatina, a declarat că, oricum, utilajele sunt în rezervă şi pot acţiona oricând este nevoie.
„Nu avem niciun fel de probleme. Am acţionat începând