În urma ninsorilor şi a vântului puternic din ultimele 24 de ore, stratul de zăpadă la staţia meteo Bâlea Lac şi la Cota 2000 Transfăgărăşan, măsoară 47 de centimetri,
pe alocuri însă, datorită viscolului, poate fi mai mare. În noaptea care urmează, sunt prognozate căderi de zăpadă care vor adăuga încă aproximativ 10 cm la stratul deja existent. Pe unii versanţi şi pe majoritatea vâlcelelor, zăpada este instabilă şi se pot forma curgeri de zăpadă de dimensiuni medii. „Având în vedere datele despre starea zăpezii, cu toate că nu a fost emis încă un buletin oficial de avertizare asupra riscului de avalanşă, toate traseele montane cu ieşire în golul alpin din judeţul Argeş, sunt închise.“, a transmis Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş. Cei care îşi petrec sejurul în zona montană argeşeană trebuie să ştie că nu e bine să încerce să urce pe traseele închise şi, mai mult decât atât, să ceară relaţii salvatorilor montani din zonă. În afara echipamentului obligatoriu de iarnă, turiştii trebuie să fie dotaţi în rucsac cu o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Dorina Duruinu
În urma ninsorilor şi a vântului puternic din ultimele 24 de ore, stratul de zăpadă la staţia meteo Bâlea Lac şi la Cota 2000 Transfăgărăşan, măsoară 47 de centimetri,
pe alocuri însă, datorită viscolului, poate fi mai mare. În noaptea care urmează, sunt prognozate căderi de zăpadă care vor adăuga încă aproximativ 10 cm la stratul deja existent. Pe unii versanţi şi pe majoritatea vâlcelelor, zăpada este instabilă şi se pot forma curgeri de zăpadă de dimensiuni medii. „Având în vedere datele despre starea zăpezii, cu toate că nu a fost emis încă un buletin oficial de avertizare asupra riscului de avalanşă, toate traseele montane cu ieşire în golul alpin din judeţul Argeş, sunt închise.“, a trans