Senatorul Iani Popa, preşedintele PNL Argeş este în TOP 20 cei mai harnici senatori din ţară. La nivel naţional s-a făcut un top al celor mai harnici senatori
după numărul de iniţiative legislative. Cel mai harnic senator a avut 38 de iniţiative legislative până în prezent, potrivit unei analize realizate de România TV. Analiza radiografiază activitatea tuturor senatorilor din actuala legislatură până la începutul lunii noiembrie.
Ion Popa în top 20 cei mai harnici senatori din ţară
Liberalul Ştefan Tomoiagă este senatorul care a depus cele mai multe iniţiative în această legislatură, care a început la finele anului trecut. Ceea ce înseamnă că liberalul, ales în Călăraşi, a înaintat circa patru propuneri legislative pe lună. Pe locul doi se plasează social-democratul Octavian Bumbu, care se află doar la o lungime distanţă. În legislatura actuală, Bumbu a semnat 37 de propuneri legislative. Bumbu, ales senator în judeţul Neamţ, are propuneri privind circulaţia pe drumurile publice, regimul deşeurilor, pescuitul şi acvacultura, Codul Fiscal, publicitatea şi chiar tranzacţiile bursiere. A treia poziţie în topul senatorilor cu cele mai multe iniţiative legislative este ocupat de Doina Federovici, tot de la PSD. Botoşăneanca Federovici şi-a pus semnătura pe 28 propuneri legislative, multe referindu-se la domeniul educaţiei, dar şi la activitatea parcurilor industriale, la transportul rutier de produse agricole sau la autorizarea lucrărilor de construcţii. Senatorul Ion Popa, preşedintele PNL Argeş este pe locul 20 la egalitate cu ultimele cinci locuri în clasament cu 14 iniţiative legislative. Senatorul Ion Popa este singurul senator de Argeş în acest top naţional. Ioana Făcăleaţă
Senatorul Iani Popa, preşedintele PNL Argeş este în TOP 20 cei mai harnici senatori din ţară. La nivel naţional s-a făcut un top al c