Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum pot cercetătorii timişoreni să obţină bani de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea proiectelor inovative

Publicat in Press Alert, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Cercetătorii din Timişoara care au idei inovative, dar nu au bani să le pună în practică pot să și le pună în practică apelând la fondurile UE. Prin intermediul programului „Orizont 2020”, care reprezintă cel mai mare program de cercetare al UE şi unul dintre cele mai mari din lume, România ar putea primi 2,8 miliarde de euro în perioada 2014 – 2020 pentru cercetare, cu scopul creşterii inovării şi competitivităţii la nivel european. Pentru ca firmele interesate de acest domeniu şi cercetătorii să afle cât mai multe despre programul „Orizont 2020”, la Universitatea de Vest din Timişoara a avut loc, astăzi, evenimentul „Zilele Orizont 2020 – Oportunităţi de participare şi formare de parteneriate”. Peste o sută de cercetători din mediul universitar, reprezentanţi ai unor centre de cercetare, ONG-uri sau firme care caută soluţii inovatoare pentru produsele sau serviciile furnizate s-au reunit în Aula Magna, unde au avut parte de o prezentare a programului.

Printre cele mai importante beneficii de care se vor bucura cercetătorii timişoreni care vor primi bani de la Uniunea Europeană ca să-şi dezvolte proiectele se numără şi un bonus suplimentar de 8.000 de euro, indiferent de valoarea proiectului pe care l-au câştigat. Mai mult, cercetătorii care vor încheia parteneriate cu IMM-urile vor avea mai multe şanse să obţină finanţare, 20 % din bugetul programului fiind direcţionat către întreprinderile mici şi mijlocii.

Ioana Ispas, coordonator naţional al Reţelei Naţionale de Puncte de Contact pentru programul „Orizont 2020”, a afirmat, astăzi, la Timişoara, că cercetătorii vor fi ajutaţi să elaboreze proiectele. „Prin acest program se doreşte finanţarea de proiecte de cercetare cu impact în sănătate şi securitate alimentară, eficientizarea sistemelor de transport, combaterea schimbărilor climatice sau utilizarea eficientă a resurselor. Data la care vor f

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°