Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele europene, impulsionate de încrederea consumatorilor germani

Publicat in Bursa, joi 28 noiembrie 2013 ·

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urcat ieri, după apariţia informaţiei potrivit căreia încrederea consumatorilor germani a crescut peste aşteptări.

Titlurile lanţului retail german "Metro" AG au consemnat un avans de 1,5%, la 37,19 euro.

Acţiunile "Royal Mail" Plc, compania de poştă din Marea Britanie (recent privatizată), au crescut cu 6,2%, la 566 pence. Societatea aproape şi-a dublat profitul operaţional în primul semestru fiscal, pe fondul tăierii cheltuielilor: 283 milioane de lire (458 milioane dolari).

Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, s-au apreciat cu 0,5%, la 331,5 pence, deşi Financial Times scrie că Biroul pentru Fraude Grave are în vedere o anchetă penală privind acuzaţiile potrivit cărora RBS a fraudat companii în mod sistematic.

Titlurile "Accor" SA, cel mai mare grup hotelier din Europa, au scăzut cu 6,6%, la 31,36 euro. Compania franceză îşi va separa operaţiunile hoteliere în vederea îmbunătăţirii performanţei sale.

La ora 17.05 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,3%, la 6.656,01 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,5%, la 9.344,78.

În SUA, acţiunile au crescut în deschidere, pe fondul scăderii neaşteptate a solicitărilor de ajutor de şomaj.

Titlurile lanţului fast-food "Burger King Worldwide" Inc. au urcat cu 0,1%, la 21 de dolari. Compania vrea să capteze 20% din piaţa din Franţa, printr-o extindere semnificativă. Marţi, "Burger King" a anunţat un joint-venture cu "Groupe Olivier Bertrand", care operează aproximativ 250 de restaurante în Franţa, şi firma de private equity "Naxicap Partners".

Acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă americană, s-au apreciat cu 0,7%, la 57,56 dolari. Cele mai mari bănci din SUA ar putea fi nevoite să cheltuiască o sumă adiţională de 104 m

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 33 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°