Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş au susţinut un seminar cu tema ,,Evoluţia în siguranţă a tinerei generaţii”. Se urmăreşte realizarea unui parteneriat între poliţie şi alte instituţii/organizaţii de tineret în scopul prevenirii criminalităţii şi reducerii riscului de victimizare a tinerilor.
Ieri, 26 noiembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş, au susţinut, la Timişoara, seminarul „EVOLUŢIA ÎN SIGURANŢĂ A TINEREI GENERAŢII”. Acesta a fost structurat pe trei teme: • Unele consideraţii privind criminalitatea în rândul tinerei generaţii în judeţul Timiş. • Criminalitatea în rândul tinerei generaţii, cauze, aspecte psiho-socio-criminologice. • Parteneriatul, modalitate de lucru pentru siguranţa tinerei generaţii. Prin această activitate organizatorii urmăresc realizarea unui parteneriat între poliţie, organizaţii de tineret, instituţii de învăţământ şi alţi parteneri, care contribuie la informarea tinerei generaţii, în scopul prevenirii criminalităţii şi reducerii riscului de victimizare a tinerilor.
La seminar au participat şi reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş, Instituţiei Prefectului, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş şi Universităţii de Vest Timişoara.
Siguranţa elevilor şi a personalului didactic în incinta unităţilor de învăţământ şi în zona adiacentă acestora constituie una din condiţiile fundamentale pentru organizarea unui proces educaţional de calitate, performant. Totodată, prevenirea conduitelor violente în rândul minorilor şi aplicarea cu operativitate a unor măsuri de corecţie pentru minorii care comit infracţiuni, pot determina formarea unor generaţii de tineri care resping tentaţiile ilicite şi anturajele delincvente.
POLIŢIŞTII RECOMANDĂ: Chiar dacă nu a