● Printr-un proiect finanţat de Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală
Marţi, 26 noiembrie, la sediul Primăriei comunei Tisău a avut loc conferinţa de lansare a proiectului , “MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL în comuna Tisău, judeţul Buzău: DS – 38 şi DS – 35 sat Grăjdana şi DS – 53 Sat Izvoru”, beneficiarul proiectului fiind Primăria Tisău. Proiectul este finanţat prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013, Măsura 322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale. “Este pentru prima oară când primăria comunei Tisău accezează fonduri europene, pe care le va utiliza în modernizarea unor drumuri comunale”, a declarat primarul comunei, Ion Ignătescu.
Proiectul se va derula pe o perioadă de 24 de luni până în luna octombrie 2015, şi are o valoare totală de 547.748 lei din care 435 .860 reprezintă valoarea eligibilă a proiectului şi 111.888 lei contribuţia beneficiarului.
La conferinţa de lansare a proiectului au participat primarul comunei Tisău, Ion Ignătescu, echipa de implementare a proiectului, consilieri locali şi reprezentanţi din mass media locală. De asemenea, la discuţii au fost prezenţi reprezentanţi ai OJPDRP Buzău, precum şi directorul general Cristinel Vioiu. Pe parcursul întâlnirii au fost detaliate obiectivele generale şi specific ale proiectului, beneficiarii direcţi, precum şi necesitatea implementării acestui proiect. ● ● Printr-un proiect finanţat de Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală
Marţi, 26 noiembrie, la sediul Primăriei comunei Tisău a avut loc conferinţa de lansare a proiectului , “MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL în comuna Tisău, judeţul Buzău: DS – 38 şi DS – 35 sat Grăjdana şi DS – 53 Sat Izvoru”, beneficiarul proiectului fiind Primăria Tisău. Proiectul este finanţat prin Programul