Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR: ATAC la impozitul pe venit!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Din fruntaşii cheltuielilor şi codaşi la capitolul economii, românii au ajuns să ocupe unul din primele locuri la rata economisirii, odată cu criza. Încurajarea economisirii ţine şi de scăderea fiscalizării, a lăsat să se înţeleagă astăzi, Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României. Sursa: EVZ

Astfel, rata economisirii în România a crescut foarte mult din 2008 până în prezent, dar această evoluţie vine după două decenii în care rata economisirii a fost extrem de scăzută, a spus astăzi Olteanu.

"Am ajuns un pic peste regiune (la rata economisirii — n.r.), dar dorim să crească în continuare. Trebuie gândită o politică publică de încurajare a economisirii. Acum nu e încurajată, este o politică neutrală, dobânzile sunt impozitate cu aceeaşi cotă unică", a afirmat Olteanu, citat de Agerpres.

Oficialul BNR a apreciat că trebuie găsită şi o soluţie de finanţare alternativă pentru bănci, de asigurare a fondurilor.

Noul proiect de lege finalizat de BNR, văzut ca un ajutor important pentru bănci, va permite acestuia emiterea de obligaţiuni garantate cu ipoteci.

Acest proiect de lege va fi transmis spre consultare bancherilor, partenerilor internaţionali şi Guvernului şi vizează asigurarea unui flux de finanţare către bănci, pentru ca acestea să continue creditarea.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia spune că nu poate accepta propunerile SUA pentru oprirea războiului din Ucraina „în forma actuală”

HotNews acum o ora
Rusia nu poate accepta propunerile Statelor Unite pentru oprirea războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră cauzele conflictului, a declarat marți un diplomat rus de rang înalt,

Alertă în Capitală. Instituţii publice au primit prin poştă câte un plic cu un praf de culoare alb-rozaliu/ Poliţiştii bucureşteni fac verificări/ Sprijin de la SRI şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Capitală sunt în alertă, după ce instituţii publice au primit, marţi, prin poştă, câte un plic cu un praf de culoare alb-rozaliu. La această oră, poliţiştii bucureşteni fac verificări la faţa locului, cu sprijinul Serviiului Român d

O femeie s-a aruncat în fața unui tren de metrou într-o stație din Sectorul 5 al Capitalei

Adevarul acum 43 minute
O femeie s-a aruncat marți, 1 aprilie, în fața metroului într-o stație din Sectorul 5 al Capitalei.

DIICOT face cercetări, în urma unei plângeri în care Jean-Claude Van Damme este acuzat că a beneficiat de servicii sexuale de la cinci fete, exploatate de gruparea patronată de Morel Bolea, fondatorul asociaţiei Kasta Morrely

News.ro acum o ora
DIICOT face cercetări, în urma unei plângeri primite prin email, potrivit căreia actorul belgian Jean-Claude Van Damme ar fi beneficiat de servicii sexuale din partea a cinci fete, românce, despre care ar fi ştiut că erau exploatate de gruparea de t

Parlamentul Georgiei adoptă legea „agenților străini” și reintroduce delictul de „înaltă trădare”

Mediafax acum o ora
Legea adoptată de parlamentul georgian prevede sancțiuni dure pentru nerespectarea obligațiilor, inclusiv amenzi de până la 10.000 de lari (aproximativ 3.570 de dolari) și pedepse cu închisoarea de până la cinci ani în caz de recidivă. Noua legislaț

Nicușor Dan, ripostă la PSD: „Sunt curios câți bani publici au fost cheltuiți pentru pre-campania domnului Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că PSD a cheltuit „peste 50 de milioane de euro” din bani publici în ultimii cinci ani pentru propagandă electorală. El a spus, marţi, că ar vrea să ştie câţi bani publici au fost cheltuiţi pentru

Lucian Romașcanu, aviz în Parlamentul European pentru Curtea de Conturi Europene din partea României

HotNews acum 4 ore
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a fost de acord marți cu numirea lui Lucian Romașcanu ca membru al Curții de Conturi Europene (CCE) din partea României, potrivit unui comunicat transmis de Parlamentul European. Eurodep

Cine este câștigătorul premiului de peste 6,5 milioane de euro la LOTO 6/49. Norocosul joacă de peste 10 ani

Ziare.com acum 2 ore
Câştigătorul premiului de categoria I la Tragerea Loto 6/49 în valoare de peste 6,5 milioane de euro, un timişorean în vârstă de 39 de ani, şi-a ridicat marţi, 1 aprilie, câştigul de la sediul Loteriei Române. Tânărul corporatist, care este stângaci

Frații Tate au plecat spre Dubai. Avocații lor au asigurat că vor reveni în România

Ziua Constanta acum o ora
Influencerul Andrew Tate și fratele său Tristan au plecat marți cu un zbor privat de la București spre Dubai, după ce s-au conformat măsurii controlului judiciar în România, unde sunt investigați pentru trafic de persoane și viol, relatează agenția

Tranzacție majoră pe piața medicală din regiune: Rețeaua de sănătate Regina Maria, cumpărată de un grup finlandez cu 115 ani vechime în domeniul medical

HotNews acum 7 ore
Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda, cu o istorie de peste 115 ani în domeniul medical, a cumpărat 100% din acțiunile REGINA MARIA și MediGroup de la fondul de investiții Mid Europa, cea mai mare tranzacție de pe

Vremea

București
acum

15°
mar.

8°/16°
mie.

9°/17°
joi

9°/11°
vin.

7°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

8°/11°
joi

8°/10°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

mar.

6°/13°
mie.

9°/13°
joi

8°/12°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

7°/16°
mie.

7°/14°
joi

6°/12°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/17°
mie.

8°/16°
joi

7°/15°
vin.

6°/17°