Scris de A.S. - Reprezentanţii Primăriei Timişoara pregătesc realizarea unui nou sens giratoriu în oraş, pe strada Aristide Demetriade, în zona intersecţiei cu strada Avram Imbroane. Autorităţile locale afirmă că lucările ar putea fi realizate chiar până la sfârşitul acestui an.
Amenajarea noului sens giratoriu va fi realizată în continuarea lucrărilor executate pe Demetriade, unde a fost asfaltat recent carosabilul pe tronsonul de la strada Divizia 9 Cavalerie (Ialomiţa) până la intersecţia cu Avram Imbroane.
„Prin realizarea acestei lucrări complexe, cu un strat de binder de 6 centimetri şi unul de uzură de 4 centimetri am oferit o rută foarte importantă pentru conducătorii auto. La conexiunea cu Imbroane vom realiza un sens giratoriu, pentru că acolo este greu de schimbat direcţia în condiţiile actuale. Dacă vremea ne va permite, şi avem o prognoză bună pentru următoarele zece zile, două săptămâni poate, atunci vom realiza, încă înainte de venirea iernii, şi acest sens giratoriu”, a anunţat, miercuri, primarul Nicolae Robu.
Lucrările de pe strada Aristide Demetriade, pe o lungime de 1,4 kilometri, au costat 2.154.000 de lei, bani de la bugetul local, fiind executate de către RSG, potrivit autorităţilor locale.
În ceea ce priveşte gurile de canal, care reprezintă încă o problemă şi pe multe străzi reabilitate, pentru că nu sunt la acelaşi nivel, reprezentanţii municipalităţii… nu au prea multe soluţii tehnice.
„Nu e nimic de făcut altceva decât de intervenit atunci când ele se lasă pentru a fi ridicate din nou la nivel, pentru că din păcate acesta este un viciu structural al oraşului nostru. Pe viitor trebuie, pe cât posibil, ca gurile de canal să fie pe trotuare, şi nu pe carosabile, altfel nu vom scăpa de aceste denivelări, care apar, oricât de bine ar fi făcute lucrările, apar frecvent şi necesită noi intervenţii”, a adăugat Robu.