Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corecţii financiare pe fonduri UE: Banii cuveniţi României vor fi reduşi cu 139 milioane de euro

Publicat in BacauNet, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Comisia Europeană (CE) a aplicat României corecţii financiare în valoare de 139 de milioane de euro în 2012, faţă de 53 de milioane de euro în 2011, potrivit raportului financiar pe anul trecut, publicat marţi de CE. Programele finanţate prin Fondul Social European au suferit cele mai mari corecţii – 81 de milioane de euro, în timp ce pe Fondul European pentru Garantare Agricolă s-au aplicat corecţii în valoare de 24 milioane de euro.

La programele finanţate prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, corecţiile sunt de 22 de milioane de euro, iar la dezvoltare rurală au fost tăiate 12 milioane de euro. Cele mai mari corecţii au fost aplicate Spaniei – peste 2,1 miliarde de euro, urmată de Italia – 275 milioane de euro, Grecia – 262 milioane de euro şi Polonia – 162 milioane de euro, România fiind pe locul 5.

Malta şi Slovenia nu au suferit corecţii financiare. Sumele nu vor fi returnate de statele membre, ci vor fi oprite de Comisia Europeană din rambursările către guvernele naţionale, după ce acestea trimit declaraţii de cheltuieli la Bruxelles.

Comisia Europeană (CE) a aplicat României corecţii financiare în valoare de 139 de milioane de euro în 2012, faţă de 53 de milioane de euro în 2011, potrivit raportului financiar pe anul trecut, publicat marţi de CE. Programele finanţate prin Fondul Social European au suferit cele mai mari corecţii – 81 de milioane de euro, în timp ce pe Fondul European pentru Garantare Agricolă s-au aplicat corecţii în valoare de 24 milioane de euro.

La programele finanţate prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, corecţiile sunt de 22 de milioane de euro, iar la dezvoltare rurală au fost tăiate 12 milioane de euro. Cele mai mari corecţii au fost aplicate Spaniei – peste 2,1 miliarde de euro, urmată de Italia – 275 milioane de euro, Grecia – 262 milioane de euro şi Polonia – 162 milioane de euro, Rom

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR a decis oficial să îl susțină pe Călin Georgescu la prezidențiale

Wall-Street.ro acum 53 minute
Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, ca, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidenţiale, partidul să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu. Potrivit unui comunic

Un nou cutremur în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 31 minute
S-a cutremurat din nou România, anunță Institutul pentru Fizica Pământului. Un seism cu magnitudinea 3,6 s-a produs, miercuri după-amiază, 22 ianuarie, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 5 kilometri. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezv

Doi morţi în Germania, într-un atac cu cuţitul într-un parc la Aschaffenburg, în Bavaria. Un bărbat de 41 de ani şi un băiat de doi ani, ucişi în Parcul Schöntal. Un afgan de 28 de ani, reţinut. Alte două persoane, ”rănite grav”

News.ro acum 20 minute
Două persoane - inclusiv un copil în vârstă de doi ani - au fost ucise într-un atac cu cuţitul la Aschaffenburg, în Bavaria, în sudul Germaniei, anunţă poliţia locală, care precizează că a arestat un suspect, relatează AFP. Atacul - ale cărui motiva

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă regretul faţă de dispariţia lui Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, care s-a stins marţi, 21 ianuarie, la vârsta de 84 de ani. „Teoharie Coca-Cosma rămâ

UPDATE - A încetat din viaţă Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial / FR Handbal: Drum lin spre stele, Excelenţă! / Mesajul COSR

News.ro acum 5 ore
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, anunţă CSA Steaua. UPDATE - Şi COSR a transmis condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Oţelea. “Mişcarea olimpică e

UPDATE - Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, vizat de percheziţii DNA / Bolojan: Instituţiile statului îşi fac datoria şi fiecare cetăţean trebuie să răspundă pentru ceea ce face

News.ro acum 5 ore
Primarul oraşului Sinaia, liberalul Vlad Oprea, este vizat miercuri dimineaţă de percheziţii DNA, percheziţii având loc şi la o persoană din conducerea Poliţiei Locale Sinaia şi la un apropiat al lui Vlad Oprea, au declarat surse judiciare. UPDATE -

Mesajul războinic al premierului polonez la preluarea președinției UE: "Dacă Europa vrea să supraviețuiască, trebuie să se înarmeze"

Ziare.com acum 2 ore
Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, al cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene, a îndemnat miercuri statele membre ale UE să răspundă cu seriozitate solicitării noului președinte american de a majora cheltuielile pentru apărare

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric! Cât a ajuns să coste un gram de aur

Ziua News acum o ora
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotaţie de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda naţională s-a depreciat, miercuri, în

Bolojan anunță concedieri la Senat și tăierea privilegiilor auto

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de maşini a forului legislativ şi a cotei de combustibil vor fi reduse cu 20%. "Am propus o nouă organigramă, această organigramă a fost

România va avea prima hartă a riscului seismic împărţită pe localităţi

Mediafax acum 55 minute
„Nu a existat niciodată o defalcare pe localităţi, pe unităţi administrative teritoriale", a explicat ministrul la Digi 24. Harta va fi interactivă şi va ajuta atât locuitorii să ştie în ce zonă stau, cât şi autorităţile locale să acceseze fonduri p

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

2°/10°
vin.

4°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/8°
vin.

2°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/7°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/3°
joi

0°/5°
vin.

3°/7°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/3°
joi

1°/10°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/9°