La nivel naţional a fost efectuată o evaluare a tuturor Serviciilor Teritoriale Regim Permise de Conducere şi Înmatriculate. Judeţul Argeş s-a clasat pe locul 4, după Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
Prefectul de Argeş, Cristian Soare, ne-a transmis că, în perioada ianuarie – septembrie a acestui an au fost: 15.957 permise eliberate; 17.836 de examene teoretice pentru obţinerea permisului de conducere susţinut; 9.653 de examene practice în vederea obţinerii de permise de conducere susţinute; 16.334 certificate de înmatriculare eliberate. „Rezultă un număr de 3464 de operaţiuni per angajat, mult peste media pe ţară de 2850 operaţiuni pentru un lucrător. În aceste condiţii, dar şi datorită activităţii lipsite de incidente majore de la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeş, 6 poliţişti din cadrul acestui serviciu au fost selectaţi pentru a primi atestare de examinator auto în anul 2014, în contextul în care la nivel naţional, din toate judeţele, numărul total al ofiţerilor participanţi la această procedură de atestare este de 32. Din punctul meu de vedere acesta este un lucru extrem de benefic întregii activităţi de la nivelul serviciului“, a declarat prefectul Cristian Soare, mai ales că în acest moment sunt doar 4 examinatori auto în Argeş, care asigură susţinerea probelor chiar şi în Curtea de Argeş ori Câmpulung.
Dorina Duruinu
La nivel naţional a fost efectuată o evaluare a tuturor Serviciilor Teritoriale Regim Permise de Conducere şi Înmatriculate. Judeţul Argeş s-a clasat pe locul 4, după Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
Prefectul de Argeş, Cristian Soare, ne-a transmis că, în perioada ianuarie – septembrie a acestui an au fost: 15.957 permise eliberate; 17.836 de examene teoretice pentru obţinerea permisului de conducere susţinut; 9.653 de examene practice în v