(Născut pe 23 noiembrie 1920 la Cernăuţi şi înghiţit de apele Senei pe 20 aprilie 1970, Paul Celan – pe numele său adevărat Paul Antschel – nu a mai apucat să-şi sărbătorească cea de-a 50-a aniversare. Chiar dacă anul acesta nu face o „dată rotundă”, mi-am amintit – hélas! cu oarece întârziere (motivată, aş îndrăzni să zic, dat fiind că pe 23 noiembrie curent eram încă la târgul de carte „Gaudeamus” de la Bucureşti) – de cel care, scriind în „limba duşmanului”, a ştiut să-i dea acesteia o strălucire nemaiîntâlnită în literele germane contemporane. Acum un an, i-am închinat un poem cu valoare de manifest, dacă nu chiar de testament; între timp, ilustrul traducător Gerhardt Csejka l-a tălmăcit pre limba autorului Todesfugue – în cele ce urmează, vă propun atât versiunea originală, cât şi versiunea datorată lui Gerhardt Csejka.)
* * * * * * *
Apa. 3 D
(poem-fluviu)
Sous le pont Mirabeau coule Celan
şi prefacerea apei
c-un poet, luat la vale şi dus, primeneşte Bătrânul
Continent tot din 24 în 24 de ani, înapoi şi-nainte, odată
cu Ilarie Voronca în ’46, cu Paul Celan în ’70, şi în ’94 cu
Gherasim Luca – „à la nage, à la rage”1 – ca-ntr-un triplu
salt în gol, cel mai lung din istorie,-al unor
Senatori d’outre-mer – à la vie? à la mort! –,
dacă nu cumva-i cazul să stăm s-aşteptăm
anul 2018, spre a ne convinge că-i vorba de fapt
de-o ştafetă de 4 x 4 bazine/lungimi
(cum ar fi: vita brevis ars longa)
şi că singura necunoscută-i doar numele
celui căruia-i va reveni misiunea să-ncheie
– personne nage – cursa/cursu-n chiar anul
centenarului morţii lui Apollinaire.
o sirenă-n călduri, din feb
