Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a fost exclus din politică, miercuri, după votul Senatul din Pensinsulă.
Înainte de vot, Berlusconi a declarat că miercuri este zi de doliu în Italia ”pentru lege, pentru drept şi pentru democraţie”, dar şi că forţele de stânga au ”acaparat puterea”.
”Văd că este o zi emoţionantă nu doar pentru mine, ci şi pentru voi”, le-a spus Berlusconi simpatizanţilor adunaţi în faţa reşedinţei sale din Roma.
”Niciun lider politic nu a fost supus niciodată persecuţiilor pe care le-am trăit eu”, a continuat Berlusconi, precizând că se simte ca în faţa unui ”pluton de execuţie”. Senatul italian s-a pronunţat, miercuri, pe tema propunerii de excludere a lui Berlusconi, care are de ispăşit un an de închisoare în dosarul Mediaset.