Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii gorjeni nu mai intră în grevă!

Publicat in Impact in Gorj, joi 28 noiembrie 2013 ·

Greva generală din sectorul medical a fost suspendată! Aşa se face că şi cadrele medicale din judeţul Gorj au renunţat la greva care ar fi trebuit să aibă loc începând de astăzi. O serie din revendicările angajaţilor din sistemul sanitar au fost rezolvate, ieri.

După o zi de negocieri, în pragul grevei anunţată de sindicaliştii din sănătate ce ar fi trebuit să se desfăşoare astăzi în spitalele din Gorj, liderii de sindicat au ajuns la un numitor comun cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu. Aşa se face că greva generală din sistemul sanitar a fost amânată, iar conflictul de muncă este suspendat, după ce Guvernul a aprobat unele dintre revendicări şi la Ministerul Sănătăţii a fost semnat Contractul colectiv de muncă la nivel de sector. Este vorba despre revendicări precum: asigurarea salariilor până la sfârşitul anului şi despre plata dublă a zilelor de sâmbătă şi duminică în care medicii şi asistenţii vor lucra. Însă, orice formă de protest a fost suspendată până în momentul în care Contractul colectiv de muncă va fi înregistrat. În acel moment, greva va fi anulată definitiv. „Cel mai important lucru era semnarea Contractului colectiv de muncă la nivel de sector de sănătate naţională. Un alt lucru foarte important era deblocarea a 200 de milioane de lei din fondul de asigurări sociale pentru plata drepturilor salariale şi a celorlalte cheltuieli din spitale”, a declarat Valentin Popa, preşedintele SANITAS Gorj. Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis, pe 14 noiembrie, declanşarea grevei de avertisment în 25 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, şi a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Greva generală din sectorul medical a fost suspendată! Aşa se face că şi cadrele medicale din judeţul Gorj au renunţat la greva care ar fi trebuit să aibă loc începând de astăzi. O serie din revendicările angajaţilor din sistemul sanitar au f

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°