Organizatorii nu au comunicat nici până acum care a fost bugetul total al Festivalului. Pentru închirierea celor trei corturi de la Casa FILIT s-au plătit 112.393 de lei în cinci zile, adică echivalentul a 28 lei/mp/zi. Pe piaţă, închirierea în condiţii similare a unui cort este taxată cu maxim 19 lei. Pentru serviciile de promovare – comunicate de presă, postări pe Facebook, ştiri către ziare, organizatorii i-au plătit Mădălinei Cocea, pe PFA, 38.000 de lei. Şi George Onofrei, purtătorul de cuvânt al Festivalului, a luat bani printr-un PFA (38.580 lei), dar şi printr-o firmă în care e acţionar alături de fosta soţie (129.000 lei).
În spaţiul public, pe un site dedicat achiziţiilor, au apărut primele informaţii cu privire la cheltuielile Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), care a avut loc în toamnă, la Iaşi. Bugetul total nu a fost comunicat oficial de organizatori. Singura cifră cunoscută e contribuţia Consiliului Judeţean, anunţată la 500.000 de euro. Cât au dat sponsorii, nu spune nimeni. Chiar şi aşa, lista primelor cheltuieli arată decontările doar pentru aproximativ 600.000 lei, echivalentul a 130.000 de euro, adică a şasea parte din bugetul total al Festivalului. Au fost afişate cheltuielile făcute cu chiria corturilor de la Casa FILIT, dar şi pentru acţiunile de promovare. Consultaţi prima listă a cheltuielilor şi judecaţi singuri dacă onorariile sunt sau nu exagerate.
Amănunte privind afacerea FILIT, precum și explicațiile celor implicați, le găsiți în ediția de miercuri, 27 noiembrie 2013, a săptămânalului 7EST. Organizatorii nu au comunicat nici până acum care a fost bugetul total al Festivalului. Pentru închirierea celor trei corturi de la Casa FILIT s-au plătit 112.393 de lei în cinci zile, adică echivalentul a 28 lei/mp/zi. Pe piaţă, închirierea în condiţii similare a unui cort este taxată