TIMIȘOARA. Primăria are o întreagă direcție de comunicare și totuși, când vine vorba despre aflarea unor informații de interes public, lucrurile de mișcă extrem de greu în multe situații. Așa s-a întâmplat și miercuri, când Timișoara era sub cod galben de ninsori, iar reprezentații municipalității, solicitați să precizeze câte utilaje sunt pe teren și pe câte străzi se intervine pentru deszăpezire, au făcut acest lucru abia după mai bine de două ore și jumătate de la prima solicitare (dintr-un șir) transmisă de Ora de Timiș.
Iată ce a transmis municipalitatea în privința deszăpezirii:
În ultimele ore, operatorii locali au intervenit pentru prevenirea şi îndepărtarea efectelor negative ale fenomenelor meteorologice, acţionând pentru degajarea zăpezii de pe străzi, trotuare şi spaţii publice.
Utilajele sunt menţinute în permanenţă în stare de funcţionare pentru a interveni imediat ce situaţia o impune.
Activitatea de curăţare şi transport a zăpezii se efectuează cu prioritate pe principalele artere de circulaţie, pe podurile ce traversează canalul Bega, în principalele intersecţii şi treceri pietonale, pe traseele mijloacelor de transport în comun şi în alte locuri publice (Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, Piaţa Traian etc.), de către S.C. Retim Ecologic Service S.A. şi S.C. Drumuri Municipale Timişoara S.A.
Având în vedere faptul că operatorii care efectuează activitatea de deszăpezire în municipiul Timişoara au încheiate convenţii cu Administraţia Naţională de Meteorologie, acţionează preventiv pentru preîntâmpinarea depunerii stratului de zăpadă şi a formării poleiului.
Astfel, în partea de nord a municipiului, S.C. Retim Ecologic Service S.A. a intervenit încă de la apariţia ninsorii, respectiv în data de 27.11.2013, începând cu ora 24.00. S-a intervenit cu un număr de 3 utilaje pentru împrăştierea materialului antiderapant, f