Preşedintele Statelor Unite Barack Obama va "graţia" simbolic doi curcani, miercuri, înainte de Ziua Recunoştinţei, o tradiţie anuală de la Casa Albă.
Doi înaripaţi grăsuni, care răspund anul acesta la numele "Caramel" şi "Popcorn", îşi vor cunoaşte ora de glorie la începutul după-amiezii în Grădina cu trandafiri (Rose garden) a reşedinţei prezidenţiale, când vor fi aleşi de "liderul lumii libere" în faţa a zeci de reporteri şi fotografi.
Cei doi curcani, pentru care Casa Albă s-a distrat organizând un concurs de popularitate pe Twitter şi Facebook, vor lua apoi drumul către Mount Vernon, casa lui George Washington aflată la 20 de kilometri sud de capitala federală.
Ei vor rămâne acolo pe perioada sărbătorilor înainte de a fi găzduiţi de o fermă cu istorie din Virginia (est).
Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei) este una dintre sărbătorile cele mai populare printre americani. Aceasta îşi are originile în primii ani ai colonizării actualului teritoriu al Statelor Unite în anii 1620, când europenii sosiţi de curând au mulţumit lui Dumnezeu pentru abundenţa recoltelor şi ajutorul dat de indieni, conform tradiţiei.
Această sărbătoare este pentru mulţi americani singura ocazie anuală de a se reuni cu familia şi merg astfel drum lung pentru o cină cu un meniu invariabil: curcan umplut, plăcintă cu dovleac şi pâine de porumb.
Aproximativ 45 de milioane de curcani nu vor avea norocul lui Caramel şi Popcorn şi vor ajunge în farfurii.
Corporaţia crescătorilor americani de curcani are obiceiul de a prezenta o pasăre preşedintelui din epoca lui Harry Truman, după cel de-al Doilea Război Mondial. Miercuri va fi astfel cea de-a 66-a ceremonie de acest fel. Însă de abia de la George Bush tatăl, în 1989, preşedinţii au luat obiceiul de a îşi exercita dreptul de a graţia o pasăre. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOO