În holul BancPost a fost vernisată expoziţia de caricatură “Sub lupă”. Lucrările sunt realizate de copii din toată ţara, în vizor fiind VIP-uri de ieri şi de azi, din domenii diferite.
VIP-uri de ieri şi de azi, din domenii diferite, şi-au dat întâlnire, pe 26 noiembrie, în holul filialei romaşcane a BancPost. Au fost prezenţi Einstein, Mihai Eminescu, J. F. Kennedy, Corneliu Vadim Tudor, Jim Carrey, Al Pacino, Kristen Stewart, Mr. Bean, Barack Obama, Charlie Chaplin, personalităţi pe care au pus ochii copiii participanţi la cea de-a doua ediţie a Concursului Naţional de caricaturi “Sub lupă”. Concursul este organizat de Clubul Copiilor din Roman, în parteneriat cu Primăria Roman, BancPost şi Societatea Culturală “Clepsidra”, bucurându-se de sprijinul financiar al artistului plastic Cristian Blăjuţ, originar din oraş. La vernisaj au fost prezenţi primarul Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu, artistul plastic Iosif Haidu, poetul romaşcan Mircea Bostan şi directorul Clubului Copiilor, profesoara Magda Gheorghiţă. Expoziţia cuprinde 94 de lucrări, cele mai reuşite dintre cele mai bine de 200 înscrise în concurs de participanţii din întreaga ţară.
“Cineva mi-a dat, odată, o definiţie a caricaturistului, spunând că acesta este un portretist, dar, fiindcă portretele nu-i ies prea bine, ajung să arate mai amuzante, aşa ca cele de aici. Să ştiţi că, deşi lucrările stârnesc râsul, copiii noştri ştiu să deseneze foarte bine, sunt foarte buni portretişti. Mi-aş dori foarte mult ca, în anii următori, să transformăm acest concurs într-un festival naţional de caricatură, care să aducă la Roman lucrări şi oameni care ştiu să deseneze foarte bine şi care au simţul umorului”, a spus profesorul Cristian Prisacaru, iniţiatorul concursului. “Ceea ce se întâmplă astăzi aici dovedeşte că avem la Roman copii talentaţi şi oameni deosebiţi care să-i îndrume”, a spus profesoara M