Viorel Pintea, şeful APIA Satu Mare, prins în flagrant luând şpagă 3.000 de euro de la un fermier a atacat măsura Tribunalului Satu Mare de arestare preventivă pentru 29 de zile. Urmează ca judecătorii să se pronunţe în cazul recursului.
Chiar dacă a fost prins în flagrant luând mită de 3.000 de euro de la fermier din Satu Mare, pentru a nu dispune controale la activităţile agricole desfăşurate de acesta şi nici la culturile de viţă de vie pe care le deţine în judeţ în urma accesării unor fonduri europene, Viorel Pintea nu se împacă cu ideea de a rămâne în arest pentru 29 de zile.
Din acest motiv, şeful APIA a atacat măsura Tribunalului Satu Mare. Tot ce mai rămâne de făcut este să aştepte hotărârea judecătorilor sătmăreni.
Procurorii susţin că în cursul lunilor martie şi mai 2012, Pintea a pretins unui fermier suma de 2.500 euro şi 5.000 euro, pentru a nu dispune controale la activităţile agricole desfăşurate de acesta, respectiv la culturile de viţă de vie pe care fermierul le deţinea în judeţul Satu Mare şi pentru care a accesat fonduri europene substanţiale. Din totalul sumelor pretinse, Pintea a primit de la denunţător 2.500 euro şi 3.000 lei.
Separat de sumele deja menţionate, în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 2013, inculpatul Pintea Viorel a pretins de la denunţător suma de 3.000 euro pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, constând în nedispunerea unor controale la activităţile agricole ale denunţătorului, al căror rezultat risca să atragă o răspundere administrativă.
În după-amiaza zilei de 24 noiembrie 2013, inculpatul Pintea Viorel a primit de la denunţător suma de 3.000 euro pe care o pretinsese, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Citeşte şi
UPDATE Şeful APIA a pretins de la un fermier peste 10.000 de euro, pentru a nu dispune