Din păcate, Bugetul pentru 2014 a ajuns un fel de loterie, o chiverniseală politică, nicidecum o consecinţă a necesităţilor noastre, ale românilor.
Avem discuţii contradictorii, exemple de ce e bine şi ce nu, dar esenţa ne scapă… De fapt, ar fi trebuit să facem – mă rog, să facă – un buget echilibrat, un cumul al necesităţilor şi posibilităţilor, nu un simulacru de corectitudine, o impunere a parametrilor creionaţi de clientelă.
Categoric, bugetul e creat pe model socialist, de a linişti masele pe moment, dar cu construcţii financiare neclare nici măcar pentru viitorul apropiat. Avem o minimă înţelegere între factorii lucrativi – Parlament, Guvern, autorităţi locale – prin care pansăm anumite răni mediatice/ mediatizate, dar tratamentul este la suprafaţă, profunzimea adâncind criza de fundamentare a supravieţuirii sociale.
România are nevoie de o stabilitate bugetară, transmisă prin echilibru politic. Are nevoie de o proiec- ţie pe termen lung, indiferent coloratura politică. Are nevoie – termen uzual şi uzat – de un consens politic, de o înţelegere de uniune naţională…
Ce avem, de fapt? Avem o probă a ambiţiilor politice, dublate de interese ale acoliţilor politici. Avem un Buget care nu ţine cont de principiul subsidiarităţii, nu ţine cont nici măcar de o logică bugetară, ci doar de colacul supravieţuirii.
Pe cale de consecinţă, nu ne avantajează acest buget. Nu prin consecinţele pe care le rezumă în anul ce vine, ci prin efectele pe termen lung. Încerc să rezum polilogia doctrinară – nu se poate vorbi de doctrină în actuala construcţie guvernamentală – dar existenţa bugetului nu e dată de orientarea politică, ci de cea a existenţei politicienilor.
Politicul dă cu o mână şi ia cu mai multe… un fapt obişnuit, că nu USL a patentat modelul. În mod normal, execuţia bugetară ar trebui să ţină cont – în primul rând – de o
