(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 88, septembrie 2013) Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă. Aflasem că de obicei nu e deschisă publicului, putînd intra aici, doar cu programare şi cerere scrisă, studenţii şi cercetătorii cu patalama; dar aveam noroc: taman atunci se organizase o vizită, avînd drept ghid chiar pe directoarea bibliotecii, doamna Doina Biro.
De la intrare ai impresia că pătrunzi într-un seif: prezenţa poliţiştilor din hol, care te însoţesc pretutindeni, aduce a atitudine de Schwarzenegger, bineînţeles un Schwarzenegger cu grijă de carte şi cu o constantă atenţionare că n-ai voie să atingi nimic, să înregistrezi sau să fotografiezi.
Ajungînd în Aula Magna, te afli de fapt în inima bibliotecii. Aici, printre rafturile pline de cărţi, doamna Biro începe povestea.
"Aţi pătruns într-o biserică-bibliotecă, într-un spaţiu unde nu mai ştii unde eşti, în care totul se contopeşte, se spiritualizează. De cinci ani, de cînd intru în această bibliotecă, de cel puţin trei ori pe zi, vă mărturisesc că am, de fiecare dată, acelaşi sentiment."
Aflăm de la ghidul nostru că biblioteca a fost înfiinţată în 1798, din iniţiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei, Batthyány Ignác, că a funcţionat neîntrerupt pînă în prezent, administrată fiind de către Episcopia Romano-Catolică din Alba Iulia, pînă în 1953, şi că, din 1962, a devenit filială a Bibliotecii Centrale de Stat, actuala Bibliotecă Naţională a României.
Dacă biblioteca datează din 1789, clădirea ei a fost construită cu mai bine de 70 de ani în urmă. Stilul original, baroc, a fost modificat de-a lungul timpului, clădirea trecînd prin mai multe destinaţii. Biserică, depozit al armatei, spital, a ajuns în final să adăpostească un observator astronomic şi o bibliotecă. Observatorul
