Există această specie unică de femei cu voluptuoasă inteligenţă, înalt rafinament intelectual, subtilitate şi inepuizabil talent. Uneia dintre ele, româncă dintre cele mai remarcabile, Clujul i-a fost primul în a-i aduce o binemeritată recunoaştere.

Acum 40 de ani, pe 28 noiembrie 1973, se stingea la Paris Martha, principesă Bibescu. Născută între istorie şi diplomaţie prin părinţii ei, spirit literat, atent la tot ce înseamnă evenimente şi caractere de relevanţă, Martha Bibescu urma să îşi configureze, cu har şi echilibru, un destin de scriitoare franceză şi totodată o perfectă identitate europeană. Traversând Europa între est şi vest cu Orient Express-ul, trăind între Paris şi reşedinţa brâncovenească de la Mogoşoaia (intrată prin moştenire în familia soţului ei), înrudită cu mari familii europene, călătorind între Marea Britanie, Belgia, Spania, Italia, Germania, Elveţia, Austria şi Grecia, Martha Bibescu regăseşte în acest spaţiu un fond comun, pur european, forjat de istorie şi de dublul creştinism de la Roma şi Constantinopol. În acest fond, odată discernut prin filtrul unei culturi de anvergură, îşi reflectă propria ţară. O face admirabil.

Pentru Martha Bibescu, România este profund europeană ca sursă, moştenire, continuitate, cursivitate. Stăpânind o concepţie franceză a istoriei, Martha reinterpretează România, ţara căreia îi aparţine prin trecutul propriilor strămoşi şi prin cei ai soţului ei. Sarcina nu îi e uşoară; cum să explici lumii culturale de la Paris şi Londra acest excepţionalism românesc provenit din multiplele singularităţi ale experienţei noastre istorice? Singura ţară latină şi ortodoxă, plasată departe de acea Mediterană generatoare a civilizaţiei romane; singura ţară latină uzitând alfabetul slavon; singura ţară care, prin geografie, aparţine totodată Europei centrale şi celei de sud-est, unind Carpaţii, Dunărea, Marea