Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea de-a treia ediţie a Forumului economic şi comercial China - Europa Centrală şi de Est

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Premierul Chinei, Li Keqiang, a declarat că țara sa este pregătită se consolideze cooperarea cu țările eurpene Cea de-a treia ediţie a Forumului economic şi comercial China - Europa Centrală şi de Est, s-a desfăşurat ieri la Bucureşti, după ce prima ediţie a avut loc la Budapesta, �n 2011, iar cea de-a doua, la Varşovia, �n 2012. "China are nevoie de prieteni politici pe termen lung şi de �ncredere, precum şi de parteneri comerciali la nivel mondial, iar Rom�nia şi ţările din zonă au o tradiţie �n acest sens, �n vederea unei relaţii care se poate dezvolta �n viitor", a declarat premierul Victor Ponta, afirm�nd apoi că şi China are nevoie, de asemenea, de o Europă puternică, de un partener puternic pe scena mondială şi, cu c�t mai puternică este Europa, cu at�t va fi mai bine pentru China şi pentru restul lumii. "�nsă trebuie să spun astăzi, aici, foarte clar: Europa poate fi puternică doar dacă toate ţările din Europa se dezvoltă, din punct de vedere economic, suficient de rapid pentru a creşte standardele de trai, infrastructura şi serviciile sociale, iar Europa poate fi puternică doar dacă toate ţările prezente astăzi aici, chiar dacă nu sunt �ncă membre ale UE, se pot integra �n acest program c�t mai rapid şi vor reuşi, prin investiţii, să micşoreze decalajele existente �n prezent. Permiteţi-mi să fac o comparaţie. Regiunea noastră este precum un student care este plin de energie, care tocmai a terminat facultatea, plin de ambiţie şi muncitor, care tocmai s-a mutat la oraş şi face parte din societate, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna, �nsă el este t�năr şi este slab plătit, �ntruc�t salariile mari sunt pentru oamenii cu mai multă experienţă. I-ar plăcea să �nveţe mai mult şi să fie format mai bine, �nsă cursurile sunt foarte scumpe şi el nu-şi permite să le plătească, nu poate să acceseze tehnologiile performante din acelaşi motiv. Nu are casă şi maşină, iar bănci

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 41 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 58 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 43 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 57 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°