Premierul leton Valdis Dombrovskis a demisionat miercuri, în urma catastrofei soldate cu 54 de morţi după surparea acoperişului unui supermarket la Riga, a anunţat purtătorul său de cuvânt, relatează AFP.
"Guvernul îşi asumă responsabilitatea politică pentru tragedie", a declarat pentru AFP Martins Panke, precizând că premierul a anunţat această decizie în urma unei întâlniri cu preşedintele Andris Berzins.
Surparea unui supermarket la Riga, care s-a soldat cu peste 50 de morţi, este necesar să fie considerată omucidere, ci nu o catastrofă naturală, a declarat sâmbătă preşedintele leton Andris Berzins, relatează AFP.
"Acest dosar ar trebui să fie considerat o ucidere a numeroase persoane fără apărare şi necesită o reacţie adecvată", a declarat şeful statului pentru televiziunea publică LTV.
"Este un caz complex. Nu poate să fie calificat drept catastrofă naturală sau ghinion, pentru că natura nu a jucat nici un rol în el", a adăugat Berzins, fără să facă alte precizări.
Poliţia letonă lucrează pe baza a trei ipoteze cu privire la cauzele accidentului, şi anume conceperea clădirii, construirea acesteia şi elemente noi care au fost instalate pe acoperiş.
Potrivit preşedintelui, "această afacere ar trebui să fie examinată cu viteză maximă".
Centrul comercial, exploatat de Maxima, a fost construit în 2011 şi a fost selecţionat pentru un premiu de arhitectură. În momentul tragediei aveau loc lucrări la acoperiş pentru a-l transforma în grădină suspendată, cu arbuşti şi o zonă de joacă pentru copii.
"Este o eroare de concepere, care vine din ignoranţă", a declarat duminică pentru AFP Toomas Kaljas, preşedinte director general şi inginer la Rak Tek Solutions din Espoo, în Finlanda.
"Grilajul de oţel este fabricat din piese asamblate cu ajutorul racordurilor cu şurub