Fostul premier italian Silvio Berlusconi şi-a pierdut miercuri funcţia de senator, în condiţiile în care acesta are de ispăşit un an de închisoare în dosarul Mediaset. Anterior, Berlusconi a catalogat excluderea sa drept "zi de doliu" în Italia, subliniind că se simte ca în faţa unui "pluton de execuţie".
"Văd că este o zi emoţionantă nu doar pentru mine, ci şi pentru voi", le-a transmis fostul premier simpatizanţilor în faţa reşedinţei sale din Roma, potrivit Mediafax. "Este o zi de doliu pentru lege, pentru drept, pentru democraţie. Magistratura comunistă a deschis calea acaparării puterii de către forţele de stânga", a afirmat Berlusconi, precizând că "niciun lider politic nu a fost supus niciodată persecuţiilor pe care le-am trăit".