În ultima zi a vizitei în România, şeful guvernului chinez a fost primit de preşedintele Traian Băsescu şi a ţinut un discurs în Parlamentul României. Sursa: Nicu Dîrdîiac
Ultima zi a vizitei efectuate de premierul chinez, Li Keqiang, în România s-a încheiat într-un cadru festiv. Acesta a primit de la preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cea mai înaltă distincţie acordată de această instituţie, Colanul Parlamentului, după ce a avut mai înainte o întâlnire şi cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
Ulterior, premierul chinez a susţinut un discurs de mai bine de jumătate de oră în plenul reunit al Parlamentului, la alocuţiunea sa asistând şi membrii guvernului condus de Victor Ponta, dar şi preşedinţi de Consilii Judeţene şi primari de municipii reşedinţă de judeţ, aşezaţi la loje.
La sosirea în sală, premierul chinez a fost aplaudat de parlamentari în picioare, iar unii i-au făcut cu mâna. Li Keqiang s-a arătat foarte mulţumit de modul în care a fost primit la Bucureşti, spunând că guvernul României "a făcut aranjamente speciale pentru delegaţia noastră şi a transformat această iarnă într-o vreme frumoasă, de primăvară".
Acesta a adăugat că s-a simţit în România ca acasă şi a comparat relaţiile româno-chineze cu un vapor care merge pe mare. Afirmaţia sa a stârnit amuzament printre membrii guvernului, date fiind relaţiile dintre aceştia şi preşedintele Traian Băsescu. "Ca să mergem mai departe avem nevoie de un vapor mare, avem şi vântul potrivit, iar acest vapor de cooperare va tăia valurile şi va merge înainte", a spus premierul chinez.
La finalul discursului său din Parlament, premierul chinez a dezvăluit, spre amuzamentul lui Crin Antonescu, că aşteaptă, în cursul serii, o surpriză pregătită de preşedintele PNL, şi anume o întâlnire cu un prieten vechi, pe care l-a cunoscut cu ocazia primei vizite în România. Li Keqiang nu a