Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autoritățile turdene sunt pregătite să întâmpine iarna!

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Marți, 26 noiembrei 2013, la primăria turdeană a avut loc reuniunea Comitetul local pentru Situații de Urgență. Reuninea Comitetul local pentru Situații de Urgență a avut ca scop prezentarea planului de măsuri pentru înlăturarea efectelor negative provocate în cazul căderilor de zăpadă, viscolului și poleiului în municipiul Turda. La reuniune au fost prezenți primarul Tudor Ștefănie în calitate de șef al Comitetului Local pentru Situații de Urgență; șeful Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență din cadrul primăriei turdene, reprezentnți ai spitalului Turda și serviciului de ambulanță, Jandarmeria, Poliția și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Electrica, Compania de Apă Arieș, E on Gaz, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România dar și Direcția Regională de Drumuri Cluj. În cadrul întâlnirii a fost prezentat modul de lucru al autorităților locale pentru deszăpezire, care împarte Turda în trei sectoare importante. Potrivit lui Mihai Zăhan, ”lucrătorii de la drumurile naționale vor trebui să asigure continuitatea circulației, în condiții de iarnă, pe trei tronsoane de drum ce pornesc din Piața Romană spre Alba Iulia, Câmpia Turzii și spre Cluj-Napoca, pe drumul ce trece pe lângă Teatrul municipal”. Pentru deszăpezirea celorlalte străzi din Turda va interveni cu oameni și utilaje societatea comercială Domeniul Public SA. Primarul Tudor Ștefănie a apreciat drept pozitivă activitatea Direcției Regionale de Drumuri Cluj. ”Important este să funcționeze foarte bine sistemul informațional și să putem fiecare în situație de urgență să ne rezolvăm probleme apărute. Aici fac apel din nou la cei de la Electrica, atunci când intervin asemenea situații să fie mai operativi, la fel și Compania de Apă Arieș și E on Gaz”, subliniază Tudor Ștefănie. ”Domeniul Public. are la această oră în stoc aproximativ 200 de tone de material antiderapant,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 9 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°