Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva medicilor, suspendată. Guvernul a promis bani

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Greva medicilor a fost suspen­dată, chiar dacă Guvernul nu a îndeplinit toate doleanţele cadrelor medicale, iar unele revendicări au fost condiţionate de îndeplinirea unor criterii. Greva generală a medicilor anunţată pentru săptămâna aceasta nu va mai avea loc după ce la Ministerul Sănătăţii a fost semnat Contractul colectiv de muncă la nivel de sector. Este vorba de cel mai mare contract colectiv de muncă care urmează a fi semnat de către 221.000 de angajaţi din domeniul medical. Printre măsurile convenite de cadrele medicale şi Ministerul Sănătăţii se numără: - Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 200 milioane lei din Fondul de rezervă al Guvernului, bani pentru plata arieratelor din sistem, astfel încât anul 2013 să se încheie fără datorii, cât şi pentru cheltuielile de funcţionare ale unităţilor medicale. - Executivul a mai decis deblocarea prin scoaterea la concurs a 1.124 de posturi din sistemul de sănătate, în principal medici pentru toate specializările, asistente şi moaşe. Ministrul Eugen Nicolăescu a spus că măsura este necesară deoarece numărul de personal pe aceste posturi este deficitar. Printre specialităţile vizate se numără domeniul anesteziei şi terapiei intensive, precum şi cel al psihiatriei. - Executivul a aprobat o notă privind introducerea în regim de urgenţă în Parlament a unui amendament la legislaţia actuală în domeniu, astfel încât orele suplimentare efectuate de personalul medical în zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi de sărbători legale să fie plătite dublu. - A fost promisă o posibilă creştere a veniturilor personalului medical în 2014, dar etapizat şi în funcţie de veniturile pe care le va aduce în sistem introducerea pachetului de servicii medicale de bază. Medicii nu au reuşit, însă, să obţină procentulul PIB pe care ei îl considerau necesar bunei activităţi în domeniul medical, adică 6% la Sănătate. Astfel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 8 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 8 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sibiu: O maşină a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un autobuz în care erau doi pasageri / În urma impactului, cele două vehicule au luat foc / Şoferul autoturismului a murit şi nu a fost stabilită identitatea acestuia

News.ro acum 7 ore
Un accident rutier a avut loc, marţi seară, în municipiul Sibiu, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz de transport călători, iar în urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Şoferul autoturismului a murit şi încă nu i

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 8 ore
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 10 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 11 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

După Sorana Cîrstea, şi Gabriela Ruse a acces în turul doi la Miami Open

News.ro acum 7 ore
Gabriela Ruse, locul 102 WTA, venită din calificări, a acces în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Miami Open. Ruse (27 de ani) a învins-o în runda inaugurală pe rusoaica Polina Kudermetova, 21 de ani, locul 56 WTA, scor 6-1, 6-7 (5), 6-2.

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum 9 ore
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-4°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/12°
sâm.

4°/11°
Timisoara
acum

-7°
mie.

-7°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

6°/14°