Sindicatele din Sănătate au obţinut deblocarea posturilor în sistemul sanitar, iar sâmbetele şi duminicile vor fi plătite dublu. Ministrul Sănătăţii a semnat contractul colectiv de muncă, iar fondurile pentru Sănătate au fost suplimentate cu 200 de milioane de euro.
Un număr de 1.124 posturi din sistemul de sănătate, în principal medici pentru toate specializările, asistente şi moaşe, vor fi deblocate prin scoaterea la concurs a acestora, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Ministrul a arătat că măsura este necesară deoarece numărul de personal pe aceste posturi este deficitar.
Speranţa ministrului, cum că greva va fi anulată, pare să se împlinească.
Probabil, vom amâna greva de mâine, a anunţat prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, în direct, la TVR. Reprezentantul Sanitas a precizat pentru Telejurnal că la finalul şedinţei şi după consultarea Consiliului Naţional va face un anunţ oficial.
Personalul medico-sanitar a participat luni, între orele 8.00 şi 10.00, la greva de avertisment organizată de Federaţia Sanitas, urmând ca negocierile cu Ministerul Sănătăţii să fie reluate luni după-amiază, pentru contractul colectiv de muncă, deblocarea unor posturi şi creşterea veniturilor.
Angajaţii din sistemul sanitar au intrat luni în grevă de avertisment, reprezentanţii Federaţiei Sanitas spunând că în unităţile sanitare este oprită activitatea timp de două ore, fiind asigurate o treime din activitate şi urgenţele.
Greva de avertisment organizată de Federaţia Sanitas a început la ora 8.00, în cabinete medicale, dar şi în spitale.
În unele unităţi sanitare, membrii Federaţiei Sanitas s-au adunat pe holuri pentru a protesta, ei reclamând că au salarii mici şi cerând demisia ministrului Sănătăţii, Eugen N