Calea europeană a Republicii Moldova, care se va concretiza într-un prim pas important la Vilnius, la sfârşitul acestei săptămâni, nu este un proces care a început odată cu guvernarea alianţei proeuropene de la Chişinău, ci este un fenomen care a debutat în urmă cu mai bine de două decenii.

Faptul că, spre deosebire de alte state foste comuniste sau chiar ex-republici sovietice, care între timp au devenit membre cu drepturi depline ale comunităţii europene, Moldova ajunge abia acum să bată la porţile Uniunii Europene este "rodul" unei politici instabile, duplicitare şi făţarnice, pe alocuri chiar orientată împotriva propriului popor, fapt care a dus la ratarea unor şanse istorice pentru oamenii acestor locuri.

Caracterul european al Declaraţiei de Independenţă

Manifestările de renaştere naţională, prin afirmarea limbii române ca limbă de stat şi adoptarea alfabetului latin - şi prin aceasta recunoaşterea apartenenţei Basarabiei la spaţiul civilizaţiei europene - încununate prin Declaraţia de Independenţă, de la 27 august 1991, au fost acţiuni evidente ale Chişinăului pentru integrarea moldovenilor de la est de Prut în rândul comunităţii vechiului continent.

Din păcate, entuziasmul acelor ani de început ai R. Moldova s-au pierdut imediat după aceste momente. Declanşarea războiului cu Transnistria, dirijată de Moscova, special pentru a împiedica deplasarea spre Vest a fostului satelit, a făcut ca proiectul european gândit în primele momente ale existenţei Moldovei ca stat să iasă din prim-planul atenţiei politicienilor. La guvernare s-au succedat mai multe partide şi alianţe, al căror scop s-a dovedit a fi mai degrabă jefuirea şi sărăcirea populaţiei, decât proiectul european.

Ferestre europene închise

În ciuda acestei perioade de incertitudini, în care guvernele s-au succedat, în medie, la intervale de 8 luni, R. Moldova a mai fost extrem