Republica Moldova se pregăteşte să facă un pas decisiv pentru istoria de după independenţă a acestui stat. Parafarea şi, ulterior, semnarea Tratatului de asociere cu Uniunea Europeană, dar şi a Acordului de liber schimb, găseşte, din nefericire, Moldova într-o situaţie destul de delicată din punct de vedere al entuziasmului aderării, chiar dacă incomparabil mai bună decât a marelui său vecin estic, Ucraina.

Societatea moldovenească, lipsită de un proiect geopolitic autentic, pe termen lung, după o etapă de derivă nemeritat de lungă, de mai bine de două decenii, este scindată între dorinţa de modernizare a ţării după model european, respectiv nostalgiile unui imperiu sovietic pe care Moscova încearcă din răsputeri să îl resusciteze. În tentativele lor de a bloca acest proces de europenizare al ţării, forţele ostile orientării către Vest au invocat argumente dintre cele mai aberante, care anunţă începutul unei adevărate ere "sclavagiste" pentru regiune. În această propagandă anti-europeană, opoziţia a exploatat la maxim faptul că prevederile Tratatului nu au fost date publicităţii.

Ce parafăm şi ce vom semna? Făcând abstracţie de faptul că în cazul tuturor ţărilor care au beneficiat de asemenea acorduri cu UE textul integral a fost dat publicităţii după semnare, nepublicarea acestui document are raţiuni aproape exclusiv de ordin tehnic, acesta suferind modificări în funcţie de discuţiile pe marginea lui dintre oficialii locali şi cei ai UE. Ce semnează, de fapt, guvernarea R. Moldova? E un document ale cărui prevederi ar trimite R. Moldova într-un "scalavagism" de sec. XXI, aşa cum insinuează adepţii Uniunii Vamale? Să vedem. Tratatul de Asociere conţine şapte titluri ce reflectă condiţiile dezvoltării relaţiilor moldo-comunitare. Prevederile ţin de principiile generale ale relaţiilor cu Uniunea Europeană, cooperarea politică, asigurarea unei justiţii eficien