Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a trecut Electromagnetica de la producţia de telefoane cu roată la piese pentru Ferrari şi magazin online pentru sisteme cu LED

Publicat in Ziarul Financiar, joi 28 noiembrie 2013 ·

Electromagnetica Bucureşti (ELMA) este una dintre puţinele companii controlate de salariaţi care au reuşit să supravieţuiască şi să se dezvolte prin forţe proprii pentru că a pus accentul pe cercetare şi inovaţie, reuşind în permanenţă să vină cu produse proprii pe care piaţa le cerea.

Pentru anul acesta Electromagnetica şi-a bugetat pentru cercetare- dezvoltare o sumă de 11,5 mil. lei (2,6 mil. euro), mai mare cu 66% faţă de 2012. În activitatea de cercetare şi proiectare sunt angrenaţi circa 70 din cei aproape 700 de salariaţi ai companiei, proporţie care s-a menţinut relativ constată de-a lungul vremii.

„Costurile pentru cercetare şi inovare sunt deosebit de mari, respectiv cu dotarea şi personalul, dar în acelaşi timp este cea mai puternică forţă de producţie pe care o poţi avea. Probabil că fără să inovăm am fi devenit un dealer al cine ştie cărei companii. Dacă fabricam produsele altora, nu am fi putut să supravieţuim. Inginerii Electromagnetica de valoare importantă sunt plătiţi cu câteva mii de euro pe lună. Cine dovedeşte prin rezultate este recompensat“, spune Eugen Scheuşan, directorul general al companiei, care lucrează în fabrică din 1979, imediat după ce a absolvit Facultatea de Automatică din cadrul Institutului Politehnic.

La sediul companiei situat în centrul Bucureştiului, pe Calea Rahovei aproape de Piaţa Unirii, halele de producţie ale Electromagnetica se întind pe cinci hectare ce stau mărturie că aici în anii 1980, într-un moment de maximă dezvoltare a companiei, lucrau 7.000 de oameni.

Electromagnetica este una dintre puţinele fabrici din Bucureşti care nu s-au relocat ca să-şi vândă terenurile, ci a preferat să închirieze o parte din halele de producţie şi din spaţiile de birouri altor firme.

Angajaţi mai puţini, dar eficienţă mai mare

Chiar dacă în prezent numărul de salariaţi s-a redus de 10 or

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 6 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 6 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 5 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 2 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 6 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Cod galben de ceaţă densă în judeţul Timiş. Vizibilitate sub 50 de metri în unele zone

Mediafax acum 3 ore
Meteorologii avertizează că în această noapte, între orele 23.00 şi 5.00, întreaga zonă joasă a judeţului Timiş va fi afectată de ceaţă densă. Fenomenul va reduce vizibilitatea local sub 200 de metri. În unele zone izolate, chiar sub 50 de metri.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°