Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva generală din Sănătate se suspendă

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Cadrele medicale nu mai protestează Se deblochează posturile din spitale, cadrele medicale vor fi plătite dublu pentru unele zile muncite şi se vor suplimenta fondurile pentru datorii

Greva generală din sistemul sanitar s-a suspendat. Federaţia “Sanitas” a decis să suspende conflictul de muncă cu Ministerul Sănătăţii după ce Guvernul a luat mai multe hotătari în favoarea cadrelor medicale, care luni s-au aflat timp de două ore în grevă de avertisment. S-a aprobat atat deblocarea unui număr de peste 1000 posturi din sistemul de sănătate, cat şi plata dublă a personalului medical pentru zilele nelucrătoare, sâmbătă, duminică şi sărbători. S-a aprobat şi suplimentarea bugetului Sănătăţii cu 200 milioane lei în vederea plăţii arieratelor. “Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a întâlnit astăzi (ieri n.r.) cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate. Cu această ocazie, ministrul a trecut în revistă revendicările Coaliţiei, acestea fiind îndeplinite sau în curs de rezolvare. Printre ele se numără susţinerea de către Ministerul Sănătăţii a memorandumului privind deblocarea a peste 1.000 de posturi în sistemul sanitar şi promovarea unui amendament la OUG 103/2013 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice), pentru a permite plata suplimentară a zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale lucrate, în sistemul sanitar. De asemenea, modificările legislative propuse de Coaliţie au fost preluate şi susţinute de către MS şi au fost constituite grupurile de lucru convenite pe problematici specifice (medicina şcolară, profesia de psiholog). Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate s-a declarat de acord cu proiectul pilot pe 12 spitale pe care Ministerul Sănătăţii îl are în vedere, urmând ca reprezentanţi ai acesteia să facă parte din echipa de stabilire şi monitor

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 37 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 25 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°