Primăria Cluj-Napoca va cheltui două milioane de lei pentru iluminatul de sărbători, care va fi aprins în 1 decembrie, suma fiind dublă faţă de cea de anul trecut, în condiţiile în care iluminatul s-a extins pe un număr mai mare de străzi din oraş.
Directorul tehnic al Primăriei Cluj-Napoca, Virgil Poruţiu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea a pregătit, printre altele, 17,2 kilometri de şiruri luminoase pe străzile oraşului, iar iluminatul de sărbători va fi pornit în 1 decembrie, în Piaţa Unirii, în jurul orei 19.00.
"Avem 17,2 km de şiruri luminoase, 8,2 km de ţurţuri luminoşi, 500 de stele pe stâlpii de iluminat public, 42 de elemente 3D pe stâlpi, culorile preponderente fiind alb şi albastru. Tot iluminatul de sărbători este pe bază de LED-uri care au un consum redus de curent electric. Costurile se ridică la două milioane de lei, fără TVA, suma fiind mai mare decât cea de anul trecut, pentru că ne-am extins pe mai multe străzi. Avem, de exemplu, peste 5 kilometri de şiruri luminoase în plus pe noi străzi, dar şi elemente noi, cum sunt candelabre luminoase - spirală, elice, ţurţure, diamant, dar şi porţi de intrare”, a spus Poruţiu.
Potrivit acestuia, au fost împodobite şi patru primării de cartier şi patru pieţe agroalimentare.
Furnizarea şi montarea elementelor de iluminat ornamental festiv în Cluj-Napoca va fi realizată de o asociere de firme care au câştigat licitaţia organizată de Primărie. Iluminatul de sărbători a costat, anul trecut, 898.000 de lei, la care s-a adăugat o sponsorizare de 153.000 de lei. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »