Prima carte scrisă şi tipărită pe teritoriul care urma să devină Statele Unite a fost adjudecată ieri14,2 milioane de dolari la New York, devenind lucrarea cel mai scump vândută la licitaţie din istorie, potrivit casei Sotheby's. Sursa: Wikipedia
Ediţia foarte rară din „Bay Psalm Book” a fost tipărită în 1640, în provincia Massachusetts Bay (nord-est).
Licitaţia s-a deschis la şase milioane de dolari, încheiându-se câteva minute mai târziu, la un preţ final de 14,165 de milioane de dolari, a precizat purtătorul de cuvânt al Sotheby's.
Casa de licitaţii a estimat anterior valoarea lucrării între 15 şi 30 de milioane de dolari. Identitatea cumpărătorului nu a fost dezvăluită.
Iniţial, au existat 1.700 de copii ale acestei ediţii din 1640, însă în prezent mai există doar 11 exemplare, potrivit Agerpres.
Precedentul record pentru o carte vândută la licitaţie a fost atins în decembrie 2010, pentru o primă ediţie a lucrării „Păsări din America” a naturalistului şi pictorului american de origine franceză Jean-Jacques Audubon, cumpărată la o licitaţie organizată de Sotheby's cu 11,5 milioane de dolari.
Cea mai scumpă carte din toate timpurile rămâne Codexul Leicester, o colecţie de documente realizată de Leonardo da Vinci între anii 1508 şi 1510. Lucrarea a fost achiziţionată (în privat, nu prin licitaţie) de cofondatorul Microsoft, Bill Gates, în 1994, de la un muzeu din Los Angeles, pentru suma de 30,8 milioane de dolari.