În acest an, Ziua Naţională a României va fi sărbătorită de bătanii mai mult în familie, nefiind programată nici festivitate ori manifestare aparte, după cum ne mărturisea primarul Ion Micurescu.
În mod deosebit s-a acționat pentru a împodobi de sărbătoare zonele centrale dar alte manifestări nu au fost programate, considerându-se că e nevoie și de momente de acest fel: de odihnă, de reculegere și de meditație – la ce s-a făcut și la ce va mai fi de făcut.
„Eu vreau să transmit tuturor bătanilor, tuturor arădenilor tuturor românilor – oriunde ar fi ei, de Ziua noastră Națională, cele mai sincere urări de bine, sănătate și belșug și un sincer «La mulţi ani», aşa cum este tradiţia“ a transmis primarul din Bata.