Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BET-FI a crescut, impulsionat de răscumpărările FP

Publicat in Bursa, joi 28 noiembrie 2013 ·

* Ursache a anunţat ieri că vrea creşterea pragului la SIF-uri

BET-FI, care reuneşte cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare (SIF-uri) şi Fondul Proprietatea (FP) a fost, în perioada 25 octombrie - 26 noiembrie, indicele care a performat cel mai bine la BVB, crescând în această lună cu 9,52%.

Mihai Mureşian, director de tranzacţionare la "Intercapital Invest", observă că BET-FI este indicele de la Bursă care s-a apreciat cel mai mult în ultima lună, dar consideră că acest lucru survine după o perioadă de timp în care indicele "nu a arătat mare lucru".

În privinţa evoluţiei BET-FI, domnul Mureşian consideră că trebuie luată în considerare şi oferta răs¬cumpărării de acţiuni proprii demarată de Fondul Proprietatea, care, în opinia domniei sale, a avut efectul să ridice preţul acţiunilor FP.

* BET FI a crescut ieri cu 2,18%

Ieri, BET-FI a crescut cu 2,18% pe fondul declaraţiilor lui Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), responsabil pe piaţa de capital, potrivit cărora pragurile de deţinere la BVB şi SIF-uri ar putea fi modificate. Domnia sa susţine că nu este niciun stat european care să aibă praguri la Burse, întrucât este o îngrădire a dreptului de proprietate. Decizia va fi, însă, luată de Parlament. În prezent, pragul de deţinere la SIF-uri este de 5%, acesta fiind ridicat în luna ianuarie 2012, de la 1%, deşi iniţial proiectul viza eliminarea pragului de deţinere.

Vicepreşedintele ASF a amintit că există aproape nouă milioane de persoane care deţin pachete foarte mici de acţiuni la SIF-uri, din perioada privatizării în masă, când au fost înfiinţate aceste societăţi.

Adrian Simionescu, directorul general al "Vienna Investment Trust", este de părere că ridicarea pragului la SIF-uri va avea un efect de creştere a valorii aces¬tora. De asemenea, domnia sa vede acelaşi efect şi dac

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 8 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 13 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°