Campania de strângere de fonduri „Olteni pentru Olteni“, demarată în luna octombrie de Fundaţia Gazeta de Sud, pentru dotarea Clinicii de Hematologie a Spitalului „Filantropia“ cu aparatură medicală, şi-a atins un prim obiectiv.
Patru infuzomate, fiecare în valoare de circa o mie de euro, au ajuns ieri la Clinica de Hematologie a Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova, pentru a fi folosite în tratarea bolnavilor internaţi aici, singurul loc din Oltenia unde se asigură tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu leucemii, mieloame sau hemofilii. Donaţia a fost făcută de Fundaţia Gazeta de Sud şi Asociaţia Umanitară de Luptă Împotriva Cancerului Craiova, banii fiind strânşi în urma campaniei „Olteni pentru Olteni“, care a demarat acum o lună, cu Festivalul Craiovei, în cadrul căruia s-au vândut şi cărţi poştale cu imagini din Craiova de odinioară.
Clinica deserveşte toate cele cinci judeţe ale Olteniei, iar gradul de ocupare a locurilor disponibile pentru tratament se apropie de 200%, pe secţie primindu-se, în medie, 2.000 de cazuri pe an. Tratamentele la care sunt supuşi bolnavii sunt agresive, unele cu efecte secundare greu de suportat, tocmai de aceea dotarea cu aparatură modernă, care să stabilească diagnostice precise în bolile hematologice şi să ajute la efectuarea de tratamente eficiente, era mai mult decât necesară. Infuzomatele, care înlocuiesc perfuzoarele clasice, permit programarea constantă a dozelor de tratament, într-o perioadă de timp prestabilită, înlăturându-se astfel riscul de complicaţii şi diminuându-se efectele secundare.
Aparatele, de mare folos pentru siguranţa bolnavului
Cele patru infuzomate donate ieri Clinicii de Hematologie a Spitalului „Filantropia“ reprezintă un prim obiectiv atins de Fundaţia Gazeta de Sud în campania „Olteni pentru Olteni“, dar acţiunea de strângere de fonduri va continua până când secţia