Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plată dublă în zilele nelucrătoare şi posturi deblocate după ce au ameninţat cu greva generală

Publicat in Cotidianul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Guvernul a avizat plata dublă a personalului medical pentru zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi de sărbători, a anunţat ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Guvernul a aprobat, miercuri, o notă privind introducerea în regim de urgenţă în Parlament a unui amendament la legislaţia actuală în domeniu, astfel încât orele suplimentare efectuate de personalul medical în zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi de sărbători legale să fie plătite dublu.

Totodată, bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 200 milioane lei din Fondul de rezervă al Guvernului, sumă care, potrivit lui Nicolăescu, va fi transferată Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru plata arieratelor din sistem, astfel încât anul să se încheie fără datorii, cât şi pentru cheltuielile de funcţionare ale spitalelor.

Guvernul a adoptat și un memorandum privind deblocarea a 1.124 de posturi în domeniul sanitar, urmând ca acestea să fie ocupate prin concurs, a mai anunțat miercuri Nicolăescu.

"Se referă în special la personal medical, medici de toate specialitățile, asistenți medicali, moașe, infirmiere. (...) Am dat prioritate posturilor care sunt deficitare: medici din domeniul anesteziei și terapiei intensive, din domeniul psihiatriei", a precizat Nicolăescu, într-un briefing susținut la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului, în Guvern s-a discutat și o anexă la memorandum prin care documentul va fi actualizat cu ultimele solicitări ale spitalelor din teritoriu.

Nicolăescu a dat exemplu Spitalul "Marie Curie", unde, odată cu deblocarea posturilor, va putea fi angajat personal care să se specializeze la o clinică în Italia pentru chirurgie cardiacă la copii.

Nicolăescu speră că astfel de măsuri ar putea înceta greva medicilor.

Ministrul Sănătăţii va avea o întâlnire cu Federaţia Sanitas în urma căreia a spus că speră să se pună capăt confl

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 21 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 35 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 39 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 7 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°